În goana după conectarea la modernitate, am început să uităm valorile Crăciunului?

0
390

Zilnic, adulţii le spun copiilor poveşti despre personaje imaginare şi întîmplări fantastice în care binele triumfă. Aşa află cei mici despre Albă ca Zăpada, Pinocchio, Capra cu trei iezi ori Ursul păcălit de vulpe. Copilăria n-ar fi magică fără aceste fantezii. Curînd, la lista acestor naraţiuni, adulţii vor adăuga însă încă o po­veste, după care, cu regret, vor scormoni în biblioteca amintirilor: Crăciunul tradiţional. Iar meditaţia în acest sens începe deja.
În acest an, s-a resimţit melancolic această sărbă­toare atît în oraşe, cît şi la sate. Spre deosebire de anii copilăriilor trecute cînd, de Crăciun, pruncii aveau puterea de a-şi zugrăvi propriul basm, anul acesta atmosfera poveştii a părut fadă, iar eroii ei au fost tot mai puţini. Pe an ce trece, tot mai mulţi oameni pierd din memorie adevărata raţiune a sărbătorii: Naşterea Domnului. În dimineaţa zilei de Crăciun, se grăbesc să desfacă darurile aşezate sub brad de moşneagul fantasmagoric nicidecum să meargă la biserică. Elementul religios pare a deveni un mit în multe familii. Cu o seară înainte, unii nici nu concep să ajune, ci aşază opulent pe masă felurite mîncăruri preparate după reţetele descoperite la emisiunile culinare. Cîte gospodine mai trudesc pentru a face cozonaci? Deci, şi după mireasma bucatelor tradiţionale vom cotrobăi doar prin amintiri. Tot în Ajun, ar fi trebuit ca pragurile gospodăriilor să fie călcate de o sumedenie de colindători. Dar mulţi oameni şi-au închis porţile ori uşile apartamentelor. Au ales să stea în faţa televizorului, preferînd filmele americane. Nici ospitalitatea nu mai este generică. Pe uliţe şi pe străzi au ieşit tot mai puţini copii să vestească Naşterea Domnului. Ce-i drept, nici decorul naturii nu a fost cîtuşi de puţin atractiv. Serile geroase de Ajun de Crăciun în care omătul puhab trosnea sub ghetele şi opincile pruncilor sînt, acum, alte elemente de poveste. Nici cîntecele care s-au auzit din glasurile colindătorilor nu au mai exprimat, de multe ori, specificul local. Unii le-au interpretat gazdelor „Silent Night”. Chiar şi în spaţiul sătesc, „Deschide uşa, creştine!” a fost tot mai rar auzită. Cîndva, copiii începeau a repeta colindele cu o lună înainte de Crăciun. Cei mai dibaci îşi iscodeau bunicii pentru a descoperi cîntece tradiţionale demult uitate. Hainele acestui periplu festiv erau, iarăşi, o componentă de valoare. Ţinuta era completată de accesorii particulare (cum ar fi trăistuţa). Povestea continua cîndva şi în a doua zi de Crăciun, dar în cîte aşezări rurale se mai merge la Jocul satului? Straiele făcute după moda bunicii zac aşezate în camere prăfuite. În puţine sate, atmosfera mohorîtă a Crăciunului primăvăratic a fost înseninată vizual de culorile arzînde ale hainelor tradiţionale purtate de tineri. Acum, totul se petrece fulgerător, după reguli moderne. Firul epic al poveştii e accelerat. În goana după conectarea la modernitate, uităm să conservăm valorile identitare ale acestei sărbători. Prinţul Charles al Marii Britanii ne avertiza că, dacă vom pierde contactul cu tradiţia, cu vechiul nostru stil de viaţă, vom ajunge exact la reacţia opusă: vom dori, mai tîrziu, să ne recuperăm identitatea, dar, în mod tragic, vom descoperi că aceasta s-a pierdut. Deja ne sărbătorim iubirea de „Valentine’s” şi uităm de Dragobete. Ştim să ne deghizăm de Halloween, dar la Luminaţie uităm să aprindem o lumînare pe mormintele bunicilor. Ar trebui să profităm de tradiţia pe care am moştenit-o. Să avem încredere că ne defineşte şi să o transmitem mai departe. Altfel, o vom aminti doar în poveşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.