În comuna Strîmtura de pe Valea Izei, un extraordinar Concert de colinde şi obiceiuri de iarnă cu invitaţi de vază

0
354

La cumpăna dintre ani, într-o atmosferă de mare sărbătoare, prin participarea mai multor artişti-colindători de vază, consacraţi în melosul popular românesc, în comuna Strâmtura de pe Valea Izei a avut loc un Concert-spectacol extraordinar de colinde şi obiceiuri de iarnă. Organizarea a fost asigurată de către Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul local şi Primăria comunei Strîmtura, Şcoala Gimnazială în colaborare cu Asociaţia culturală „Petreuşii”. La Căminul cultural „Fraţii Petreuş” din localitate, recent reabilitat, s-a desfăşurat acest concert unic, care a reunit încă din start peste 100 de colindări din Strîmtura, de pe Valea Izei. Repertoriul a cuprins piese laice, religioase, populare, dar şi un obicei de iarnă, „Şezătoarea la Strîmtura”. În faţa unui numeros public, peste 500 de spectatori au evoluat cu repertorii proprii solişti de muzică populară, cunoscuţi şi îndrăgiţi prin numeroasele lor apariţii la Radio sau pe micul ecran. Şi aşa, pe o scenă împodobită, au evoluat mai întîi gazdele, adică Fraţii Petreuş, Ştefan şi fiul său Andrei, care au smuls ropote de aplauze. A venit apoi rîndul Lorenei, soţilor Maria şi Mihai Nemeş. Au urmat Voichiţa Nemeş, Maria Mihali, Ioan Sas, solist vocal şi la taragot, Iulian Maxim. A impresionat spectatorii tînăra Maria Luiza Mick din comuna Bîrsana. Schimbînd zona folclorică de colinde şi de cîntece populare, au urcat pe scenă Fraţii Ioan Dordoi şi Felix Galan. În final a colindat Ansamblul folcloric din Strîmtura „Flori de Maramureş”, care au susţinut un concert propriu. Lor le-a urmat un alt ansamblu folcloric, tot din localitate, „Prietenii Mariei”, care a prezentat colinde şi obiceiul „Şezătoarea la Strîmtura”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.