Sărbătorile şi îndepărtarea

0
518

Bine ne vedem în 2016! Crăciunul şi Anul Nou le-am petrecut departe de ţară, în Wilmington şi Rehoboth Beach. Dar şi la New York, alături de români strânşi în jurul preotului ortodox Theodor Damian. În seara de Crăciun, toţi ai casei am fost la slujbă, într-o biserică de piatră. Am văzut că şi pentru americani Crăciunul înseamnă familie, biserică şi acte de caritate. America, îmi dau seama, este o naţiune religioasă. În partea oraşului în care locuiesc, pe un perimetru restrâns, sunt multe biserici, de confesiuni diferite.
În ziua de Crăciun, ne-am plimbat pe malul rîului Brandywine. Fiecare om cu care ne-am întâlnit, chiar dacă nu ne cunoşteam, ne adresa salutul creştin Merry Christmas! În jur, case împodobite fără prea mult fast, cu nelipsitele coroane verzi, legate cu funde de un roşu aprins. Spun cu firescul adevărului: nu-i ca pe la noi! În Maramureş, unde am crescut într-o comuniune cu divinul. Care, acum, multora li se pare vetust, conservator, chiar înapoiat.
Evident că mă uit la cei care fac aprecieri şi-mi văd de drum. Cum unii şi-au găsit liniştea sufletească, prin credinţă, în alte părţi, eu mă revendic din duhul Bisericii din Deseşti. Adică, fiecare cu rădăcina lui. Cine o are. Privesc spre Europa. Citesc că la Bruxelles s-a renunţat la câteva simboluri ale Crăciunului. În numele unei ideologii ipocrite. Politicienii se feresc să spună Crăciun Fericit! Şi au inventat penibilul salut: Felicitări de sezon. Zic ei, pentru a nu leza sentimentele religioase ale necreştinilor.
Ne aducem aminte că socialismul marxist ne-a obligat să spunem Sărbători de iarnă, în loc de Sărbători de Crăciun. Nu am citit că Islamul este o religie care propune suprimarea altor religii. Că se autointitulează singura religie adevărată, este de notorietate. În istorie, au mai avut de furcă cu creştinii. De la asediul Vienei, la semiluna de la Biserica din Şurdeşti.
De ce atâta îngăduinţă? De teama unor atentate? Oricum, fundamentaliştii musulmani vor să supună religios Europa. Fiecare mână întinsă este un pas înapoi. Aţi uitat de cartea lui Huntington? Conflictul civilizaţiilor religioase este lângă noi. Oare de ce unii politicieni subminează creştinismul din interior? De altfel, nici aşa-zisa Constituţie a UE nu are fundament creştin. Ne paşte un ansamblu de interese economice şi ideologice. Cică Europa are nevoie de emigranţi, ca forţă de muncă, pentru ca UE să reziste economic. Iar dacă vor micşora sentimentele creştine, se poate ocoli focarul de tensiune.
Fals, socotesc eu. Parcă se cultivă, la Bruxelles, spiritul lui 1968, când Sartre le-a vorbit tinerilor, la Paris, urcat pe un butoi. Cei ce sunt mai aproape, spun că marxismul ar bântui prin Parlamentul European. Apoi, războiul cu biserica e la modă. Şi la noi. Totul în numele societăţii, ca evoluţie, care s-ar împiedica de dogma creştină. Nu cred!
La ora actuală, cum constata şi Camus, omul a căpătat o identitate în faţa lui Dumnezeu şi nu este un simplu obiect de ceremonie. Interesant că numai creştinismul este obiect de asediu. Să nu uităm că, în secolul trecut, au fost posibile două totalitarisme (bolşevism şi nazism), deoarece oamenii nu s-au închinat lui Dumnezeu, ci unor ideologii. Cred că între stat şi biserică trebuie să fie un echilibru. Acum Europei îi lipseşte un dram de candoare, o religie fără inhibiţii.
Ziarul Deutsche Welle recomanda, mai ieri, elitei politice să se oprească din bezmetica ei alergare progresistă, într-o roată cu hamsteri, orientându-se, fără a abandona valorile liberale, către valori conservatoare, la mare preţ, în Europa de Est, pierdute acum în Vest. Pentru prima dată, spune publicaţia, Uniunea ar avea de învăţat şi ea ceva de la români. Se mai schimbă optica.
Dă, Doamne, bine, An Nou cu mai multă încredere în lume şi în noi! Aşa sărbătorile nu se vor îndepărta. Cred că Maramureşul rămâne un model de apropiere. Aşa văd eu din depărtare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.