Podul Republicii intră în reabilitare arhitecturală şi structurală

1
953

A fost semnat contractul de lucrări

Podul de peste râul Să­sar, amplasat în zona bulevardului Republicii din Baia Mare, intră în reabilitare. Contractul care stă la baza demarării lucrărilor a fost semnat în 6 ianuarie de către primarul Cătălin Cherecheş şi reprezentantul firmei care a câştigat licitaţia. Podul va fi supus unor ample lucrări de consolidare, punere în siguranţă, dar şi de reabilitare ahitecturală. Termenul de finalizare a acestuia este de 8 luni, însă investiţia ar putea fi predată până la 1 iunie.
foto pag 3 DUPĂPodul a fost construit în anii ‘70 şi de atunci nu a mai fost supus nici unor lucrări de reparaţii sau consolidare. Obiectivul are aproximativ 37 de metri, două deschideri, iar gabaritul acestuia este de aproape 30 de metri. Podul este intens circulat, mai ales că are patru benzi de circulaţie, două pe fiecare sens. Potrivit proiectului de reabilitare, podul va beneficia de modificări importante pe două componente, struc­turală şi arhitecturală. Mai mult, în urma lucrărilor vor fi realizate două piste de biciclete pe ambele sensuri de circulaţie, dar şi o jardinieră.

Cătălin Cherecheş, pri­marul municipiului Baia Mare: „Este o lucrare cu caracter simbolic pe care o lansăm acum, o lucrare de reabilitare a unuia dintre podurile peste râul Săsar. Am început acest proiect de reabilitare a podurilor acum doi ani şi până acum am reabilitat arhitectural şi structural Podul Viilor. Am toată încrederea că acest proiect este unul care va bucura cetăţenii municipiului Baia Mare şi am toată încrederea că se va face în timp util, considerând că la mijlocul anului vom putea să inaugurăm acest pod. Este o lucrare cu un anumit caracter de avangardă şi are câteva elemente simbolice în proiectul arhitectural”.

Elemente ale podului, mişcate de curenţii de pe râul Săsar, vor crea efecte muzicale

Prin reabilitarea structurală se doreşte consolidarea şi punerea în siguranţă a podului. O altă componentă importantă este reabilitarea arhitecturală. Proiectul vizează şi protejarea pietonilor, dar şi realizarea a două piste de biciclete pe fiecare parte. Pentru reabilitarea arhitecturală vor fi folosite materiale elevate. Vor fi refăcute jardinierele, încadrate cu borduri de piatră naturală. Profilele care vor fi montate vor fi de cea mai bună calitate. De asemenea, se va realiza şi un iluminat exterior special. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 3 milioane de lei şi, la finalizarea lucrărilor, podul de pe bulevardul Republicii va fi transformat într-un pod al muzicii. Acesta va cuprinde elemente care, mişcate de curenţii râului Săsar, vor da naştere la diferite sunete.
În acest moment, se află în procedură de licitaţie proiectul de reabilitare a încă două poduri din Baia Mare: Decebal şi Culturii. Primul va deveni un obiectiv cu caracter modern, în timp ce al doilea va fi mai apropiat de zona de artă.

Ştefan Paskucz, arhitect: „Podul, ca şi compoziţie, având în vecinătate blocurile turn şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, va avea o componentă, un accent vertical care să fie tratat asimetric. Adică pe fiecare din părţile podului vor fi tratate într-o compoziţie diagonală aceste accente pe verticală. Podul va avea o componentă ludică în sensul că printr-o tablă perforată se va simula cumva silueta oraşului. În momentul în care te plimbi pe pod, vei vedea dealurile şi silueta oraşului cu câteva simboluri ale oraşului. Şi această zonă ludică este ca o harpă în care ne-am dorit să fie nişte elemente cinetice care se vor mişca. Pentru că este un curent tot timpul pe malul Săsarului şi atunci aceste elemente metalice, ciocnindu-se, vor crea nişte sunete”.

1 COMENTARIU

  1. Apreciez mult ca Primaria s-a apucat de noi lucruri serioase . Totusi cred ca trebuiau predate sa se ocupe de poduri Cons Judetean MM , sa se termine la Sfantul Asteapta.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.