“M-am bucurat de fiecare clipă pe care am dedicat-o voluntariatului” (prof. Claudia Stoica)

0
553

Claudia Stoica, cadru didactic la Colegiul Economic “Pintea Viteazul” din Cavnic, a fost desemnată, spre finalul anului 2015, în cadrul Galei Voluntarilor Maramureşeni, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş, “Profesorul voluntar al anului”. Recompensa s-a datorat multiplelor colaborări de peste an cu organizaţia YMCA România şi asociaţia Autism Baia Mare, în urma cărora participanţii la proiecte (copii şi tineri) s-au ales cu beneficii precum adoptarea unui stil de viaţă sănătos ori îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare în limba engleză. Tot în cursul anului tocmai trecut, prof. Claudia Stoica a înfiinţat, pe plan local, organizaţia nonguvernamentală “CAVNICarii”, dedicată tinerilor şi iniţiativelor acestora.

O recunoaştere a eforturilor şi a muncii

Reporter: Spre finalul anului 2015, aţi fost de­semnată “Profesorul voluntar al anului în Maramureş”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această recompensă?
Prof. Claudia STOICA: În primul rînd, vreau să menţionez că am fost nominalizată în această gală de către organizaţia YMCA România cu care am colaborat intens pe parcursul anului 2015 în activităţi de voluntariat. Faptul că am fost nominalizată a fost o onoare pentru mine. Nici nu mă gîndeam că aş putea primi premiul. Simt că este o recunoaştere a eforturilor şi a muncii mele. De aceea, îi mulţumesc pe această cale doamnei Alina Pop, preşedinta YMCA Ro­mânia, pentru colaborarea caldă şi sprijinul necondiţionat.
R.: Ce fel de activităţi de voluntariat aţi derulat în anul tocmai trecut?
C.S.: Amintesc colaborarea în cadrul proiectului Erasmus+ “4 Youth Performers”, implementat de YMCA România la unul dintre beneficiari – Colegiul Economic “Pintea Viteazul” – şi care a presupus activităţi extracurriculare cu elevii instituţiei. Această colaborare a YMCA România cu şcoala unde predau a început în anul şcolar 2013-2014, prin intermediul unui alt proiect, “Walking on Sunshine”. Aşadar, acest nou proiect a constituit o continuare a proiectului implementat an­terior. Astfel, a fost diversificat procesul de învăţare prin aplicarea unor metode non-formale în cadrul activităţilor extracurriculare. Impactul acestor activităţi a fost multiplu: dezvoltarea participării active a copiilor, stimularea creativităţii, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare în limba engleză. Totodată, prestigiul şcolii noastre în comunitate a crescut prin implicarea în acest proiect. Tot în 2015, am organizat, la Cavnic, tabăra educaţională “Shine”. Au participat 30 de copii care au învăţat despre alimentaţia sănătoasă prin activităţi non-formale. Impactul a fost următorul: dezvoltarea armonioasă a copiilor, adoptarea unui stil de viaţă sănătos, influenţarea părinţilor să adopte un astfel de stil de viaţă. De asemenea, în 2015, am coordonat activităţi în cadrul săptămînii “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”: activităţi de ecologizare la sediul asociaţiei Autism Baia Mare şi activităţi non-formale pe tema toleranţei şi antidiscriminării.
“feedback-ul primit (…) mă motivează să continui”
R.: De cît timp faceţi voluntariat şi care e feed-back-ul personal?
C.S.: Am început simplu, cu vînzarea unor calendare pentru a strînge fonduri pentru Crucea Roşie. Acest lucru se întîmpla prin 2006. Apoi, am încercat să-i implic şi pe elevii mei în astfel de activităţi – am colaborat la început cu asociaţia Autism Baia Mare, iar pe parcurs am dezvoltat un nou parteneriat cu YMCA România. Unui profesor nu-i este uşor să-şi găsească timp liber pentru voluntariat, mai ales dacă are şi o familie. Mie, personal, mi-a fost destul de greu să jonglez cu orele de la clasă, pregătirea pentru aceste ore, coordonarea unor proiecte (tot pentru şcoală), familie şi activităţi de voluntariat. Însă, cred că nu m-aş fi simţit atît de împlinită dacă nu aş fi făcut-o. Un lucru pentru care sînt cu adevărat recunoscătoare este faptul că, implicîndu-mă în activităţi de voluntariat, am reuşit să “fur” nişte metode specifice învăţării non-formale pe care le aplic cu succes la clasă. Am constatat impactul pozitiv pe care aceste metode îl au şi, mai mult decît atît, se potrivesc ca o mănuşă disciplinei pe care o predau (limba engleză). M-am bucurat de fiecare clipă pe care am dedicat-o voluntariatului, iar feedback-ul primit din partea comunităţii locale sau din partea copiilor, elevilor mă motivează să continui.
R.: Cum îi determinaţi pe elevi să se îndrepte înspre voluntariat?
C.S.: Sînt mîndră că mulţi dintre elevii mei cunosc beneficiile muncii de voluntariat şi, mai ales, cunosc faptul că pot aplica pentru stagii de voluntariat prin programul Erasmus+; toate acestea deoarece au participat la activităţi organizate de YMCA România la Cavnic sau de YMCA în colaborare cu Asociaţia CAVNICarii în cadrul proiectului de iniţiative ale tinerilor “Perfect pentru TINEri!”, proiect în care am fost implicată ca şi coach (implementat în perioada martie – noiembrie 2014). De asemenea, prin intermediului clubului Rainbow, pe care l-am înfiinţat în liceu în 2007, am participat cu elevii la diverse proiecte de schimburi de tineri care au avut loc în Polonia, Ungaria, Italia, Turcia. Iar prin implicarea în aceste proiecte, tinerii, elevii mei au înţeles că asemenea oportunităţi nu pot decît să le îmbogăţească viaţa din toate punctele de vedere.
R.: Ce proiecte de voluntariat cuprinde agenda dumneavoastră pentru anul 2016?
C.S.: Aş dori să organizăm din nou o tabără de vară pentru copii, pentru că feedback-ul a fost pur şi simplu copleşitor. Şi, totodată, mă gîndesc la elaborarea unor proiecte cu şi pentru tineri prin intermediul organizaţiei YMCA Cavnic şi CAVNICarii. Mi-ar plăcea să aplicăm pentru găzduirea unor voluntari EVS străini, dar nu avem destulă experienţă încă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.