Subvenţii pentru zootehnie

0
807

Minimum zece vaci

Nivelul de minimum 10 capete, necesar pentru a primi plăţile cuplate, a fost stabilit pentru a încuraja dezvoltarea fermelor viabile din punct de vedere economic. În România, o vacă produce 3.000 de litri de lapte pe an, iar în Occident, de 2-3 ori mai mult. Statul român vrea să încurajeze fermele comerciale, care produc intensiv. Fermierii mici, în special cei din zona montană, beneficiază de ajutoarele naţionale tranzitorii, plătite din fonduri de la bugetul de stat, cu condiţia să aibă trei capete în curte, indiferent dacă cele 3 bovine dau lapte sau nu. Dar statul uită că laptele din fermele intensive este de calitate inferioară faţă de laptele ţărănesc!

Crescătorii de animale, pînă la 15.000 de euro

Ajutorul de minimis pentru fermele de vaci va fi reluat din acest an. Ajutorul de minimis pentru achiziţia de juninci în anul 2014 a fost o măsură foarte bună pentru crescătorii de vaci de carne, dar nu a mai continuat în 2015 din cauza lipsei banilor. Măsura va fi reluată, suma prevăzută pentru aceasta poate fi de 15.000 de euro/producător timp de 3 ani. Ar fi un avantaj pentru fermierii care au sub 10 capete, ar putea ajunge să deţină peste zece capete de animal pe exploataţie.

Subvenţie zootehnică fără … animale

Plata subvenţiilor pentru fermele zootehnice se face în funcţie de numărul de animale deţinute de fermier la data de referinţă, care a fost de 31 ianuarie 2007, apoi de 31 ianuarie 2008. Ca urmare a acuzaţiilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Comisia Europeană a fost obligată să decupleze plăţile de producţie. De aceea, dacă fermierul nu mai are animale, totuşi va primi în continuare aceste plăţi şi această practică va continua cît timp România va acorda plăţi naţionale de tranziţie!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.