116 ani de la naşterea marelui pictor Jeno Barcsay

0
413

Astăzi, 14 ianuarie, se împlinesc 116 ani de la naşterea marelui pictor Jeno Barcsay, unul dintre susţinătorii şcolii băimărene de pictură. Născut la 14 ianuarie 1900, în localitatea Cătina, judeţul Cluj, Jeno Barcsay a fost pe rând profesor la Şcoala de Artă din Budapesta (1931-1945) şi apoi profesor universitar la Facultatea de Arte din Budapesta – Secţia Anatomie şi obiecte (1945-1975). În timpul vieţii a executat 159 de lucrări de pictură, care au fost prezentate în multe saloane şi expoziţii de artă din Ungaria şi multe ţări din Europa şi SUA. A devenit cunoscut în întreaga lume prin lucrarea “Anatomia artistică a corpului uman”. Cartea, considerată a fi una de căpătai pentru studenţii de la academiile de artă, dar şi de la facultăţile de medicină, a apărut pentru prima dată în 1953 şi a fost editată şi tradusă în peste 15 limbi de circulaţie internaţională, cel mai mare tiraj apărând în limba engleză. Celebra lucrare „Anatomia Artistica del Cuerpo Humano – Dibujos Y Texto de J.Barcsay – Ediciones Daimon, Tamayo: Madrid – Barcelona – Mexico – Buenos Aires” a intrat în vara anului trecut şi în patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” a Românilor de Pretutindeni. Marele artist a fost prieten cu marele artist Constantin Brâncuşi, pe care îl vizita des la Paris. Prieten bun a fost şi cu alţi mari artişti români: Corneliu Baba, dar şi cu pictorii băimăreni Holossy Simon, Ferenczy Karoly, Mihai Olos şi cu profesorul Veso Agoston. Jeno Barcsay a trăit 88 de ani şi este înmormântat în Cimitirul Central din Budapesta. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.