Sfânta prietenie a cărţilor

0
418

Nimic mai frumos, înălţător, ziditor, decât a grafia, a vorbi şi a te sluji de CARTE. A o citi, a o recomanda învăţăceilor, a dărui-o din suflet, a o îndrăgi precum pe cel mai bun prieten. O carte bună poate, oricând, înlocui prietenii. Nicicum, nicăieri şi nicicând prieteniile nu pot înlocui o carte bună! Viaţa, casa, camera fără cărţi sunt ca şi trupul fără suflet!
Obişnuim mereu a întreba „unde duce un drum care nu duce la biserică”, omiţând a formula interogaţia alarmantă „unde duce orice drum care nu trece prin şcoala cu cărţi, prin bibliotecă”?! Richard de Bury, episcop englez din secolul al XII-lea, spunea despre cărţi: „Iată profesorii care ne instruiesc fără cuvinte aspre, nici mânioase, fără să ceară daruri, nici parale! Dacă te apropii de ei, nu dorm, dacă-i întrebi, nu-ţi ascund nimic! Prietenii pe care dacă nu-i preţuieşti nu se plâng niciodată, dacă eşti ignorant nu pot să te ia în batjocură.” Iar Seneca le poruncea discipolilor să se hrănească „din fiinţa şi puterea spiritului cărţilor”! Am citit la Maxim Gorki: „Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire”. Apoi la Vauvenargues: „O carte este un monument public. Şi orice monument trebuie să fie mare şi solid”. „O carte este o grădină, o livadă, o magazie, o reuniune, un însoţitor la drum, un sfătuitor, o multitudine de sfătuitori” (Henry Ward Beecher). „Cartea este singurul loc în care poţi examina un gând plăpând fără să îl distrugi, poţi explora o idee controversată fără să îţi fie teamă că îţi va exploda în faţă, unul din puţinele refugii unde mintea unui om poate avea parte atât de provocare, cât şi de intimidate” (Charles Langbridge Morgan. „Cărţile sunt moştenirile pe care marile spirite le lasă omenirii, date din generaţie în generaţie ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut încă” (Joseph Addison). „Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate” (Barbara Tuchman). „Cărţile sunt un refugiu, un fel de refugiu monahal, faţă de vulgarităţile lumii reale” (Walter Pater). „Cărţile sunt prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, consilierii cei mai accesibili şi înţelepţi şi profesorii cu cea mai multă răbdare” (Charles W. Eliot). A scris Francesco Petrarca, cu aproape şapte sute de ani în urmă, aşa: „Am prieteni a căror societate e foarte plăcută, prieteni din toate ţările şi din toate timpurile. Ei totdeauna sunt împrejurul meu. Când îi chem, vin; când îi întreb, îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc ce s-a întâmplat în timpurile trecute; alţii, ce se întâmplă în timpul de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine, alţii să mor bine. Unii, prin veselia lor, îmi risipesc grijile şi necazurile. Alţii îmi oţelesc inima în suferinţe… Mă învaţă să dispreţuiesc dorinţele inimii, mă poartă de mână pe drumul ştiinţelor, mă povăţuiesc pe cărarea virtuţilor. Ca răsplată pentru atâtea binefaceri, ei nu cer altceva decât o cameră modestă, unde să fie feriţi de pulbere. Când ies pe afară, îi iau cu mine pe cărările pe unde umblu… Ştiţi voi cine sunt aceşti prieteni? Sunt cărţile pe care le citesc”!
Un profesor universitar din Bucureşti a reuşit să identifice, până acum, 43 de motive pentru care merită să citeşti fără să fii obligat! Ca să trăieşti o sută de vieţi în loc de una singură! – e unul dintre motive. Chiar este! Apoi, ca să fii inteligent! Adicătălea cum? – ar întreba unii. Nu poţi fi inteligent şi fără citit? Mai greu. Poţi fi deştept, şmecher, dar nu inteligent, pentru că inteligenţa înseamnă, mai presus de orice, capacitatea de a face asociaţii libere de idei. Or, fără substanţa cărţilor, ce să asociezi? Ştirile de la ora cinci cu ştirile de la ora şapte? În romanul „Arta conversaţiei”, al Ilenei Vulpescu, personajul principal, o fată care învăţa mult, spre deosebire de colegii ei, e întrebată de unul dintre aceştia la ce-i foloseşte să înveţe atât? „Ca să înţeleg cum merge lumea” – zice ea. E un răspuns fundamental, căci trebuie să înţelegem cum merge lumea! Pentru că o carte, orice carte, e cel mai bun prieten cu putinţă! Da, orice carte. Şi încă ceva: nu există cărţi obligatorii. Există cărţi şi autori. Important este să citeşti. În mod esenţial, un om se poate defini prin ceea ce are, prin ceea ce este, prin ceea ce face, prin ceea ce citeşte. În prefaţa cărţii „Credinţă şi Dragoste – nefericita fericire a jurnalistului” (Baia Mare, mai 2007), Înalt Prea Sfinţitul Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, scrie: „Dar o carte, o carte scrisă cu gând bun… este cel mai de preţ dar. Ea, cartea bună, nu apare şi dispare în fugă, ea vine şi stă ca o mărturie vie în faţa cititorului, ca un prieten bun, care îl reprezintă cu cinste pe cel ce a avut un cuvânt bun de spus. Cartea … ne va aduce în casă şi în suflet un strop de lumină. Ea nu are nevoie de recomandarea noastră, căci ea se recomandă singură, aşa cum se recomandă singur orice lucru bun”.
Cât despre rostirea de dragoste a lui Arghezi („Carte frumoasă…”) depunem toţi mărturie că, iubind CARTEA, nu este leac la iubire decât să iubim mai mult! De ce citim? Pentru A FI! (Octavian  BUTUZA)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.