Mai multe zile de concediu pentru salariaţii DGASPC Maramureş

0
546

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a finalizat, miercuri, 13 ianuarie, negocierile cu Sindicatul Asistenţilor Maternali Maramureş privind încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru acest an. Negocierile s-au încadrat în termenul legal de 75 de zile şi au fost finalizate cu succes.

La întâlnirea cu conducerea DGASPC Maramureş au participat preşedintele Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu, preşedintele Sindicatului Asistenţilor Maternali, Teodor Blaga, şi secretarul Nela Balaş. În cea mai scurtă perioadă va fi redactat şi Acordul Colectiv de Muncă, act care cuprinde salariaţii – funcţionari publici din DGASPC Maramureş. Acesta urmează să fie înregistrat şi semnat de ambele părţi la sediul instituţiei. „Acordul Colectiv de Muncă va avea modificări faţă de Contractul Colectiv de Muncă, ţinându-se cont de prevederile legale în acest sens. Suntem convinşi că nu am cuprins toate nevoile necesare, dar considerăm că am rezolvat aproape în totalitate problemele membrilor noştri de sindicat, cât ne-a permis legea. Pe durata valabilităţii Contractului Colectiv de Muncă, respectiv a Acordului, vom urmări aplicarea exactă a articolelor, iar atunci când vor apărea noi legi ce ţin de asistenţă socială, se vor întâlni comisiile paritare pentru a face modificările necesare“, a declarat liderul Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu. Liderul de sindicat a precizat că documentul aduce mai multe facilităţi pentru angajaţii instituţiei, respectiv creşte numărul zilelor de concediu: de la 21 de zile cât prevede Codul Muncii, acordul va oferi posibilitatea acordării a 26 de zile de concediu. De asemenea, a fost reglementată situaţia cu sporurile de care beneficiază această categorie de salariaţi pentru condiţiile deosebite de muncă. În plus, se vor acorda materiale pentru protecţia muncii şi pentru protecţia angajatului. Articolele negociate clarifică şi alte aspecte legate de activitatea salariaţilor din instituţie.

sindicÎn continuare, sindicaliştii vor avea şi alte întâlniri cu conducerea DGASPC Maramureş, pentru a lămuri şi alte aspecte la care nu a existat un punct de vedere comun. „Ne bucurăm că am reuşit să finalizăm astăzi negocierile cu Sindicatul Asistenţilor Maternali, care are reprezentativitate la nivelul instituţiei noastre. Urmează să avem o ultima întâlnire, în care vom discuta câteva articole rămase în divergenţă. Suntem deschişi oricând dialogului şi sperăm într-o colaborare foarte bună cu liderii de sindicat şi în viitor”, a afirmat directorul executiv al DGASPC Maramureş, Alina Coste-Mădăras.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.