Dublă fractură de mandibulă la doi pacienţi, intervenţii rezolvate cu succes

0
1340

Un tânăr de 15 ani, din Cavnic, pacient al secţiei Chirurgie buco-maxilo-facială din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”  Baia Mare şi o femeie de 30 de ani din Vişeu, pacientă, de asemenea, a aceleiaşi secţii, au suferit operaţii complexe, în urma unor agresiuni.
Tânărul, Darius Daniel Ris din Cavnic provine dintr-o familie cu 11 copii. Acesta a suferit zilele trecute o agresiune, susţinând că a fost bătut de un vecin, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, neavând până în prezent niciodată de-a face cu el: ”Nu ştiu ce l-o apucat. O fost bat” – a declarat băiatul.

Dr. Ovidiu Morar
Dr. Ovidiu Morar

Dr. Ovidiu Morar, medic primar BMF: „Băiatul a suferit o agresiune dintr-o altercaţie cu un vecin: fractură spiroidă şi fractură laterală de mandibulă. Este blocat 6 săptămâni. Nu poate vorbi decât foarte greu şi mănâncă cu paiul. Ce este special în acest caz, băiatul a avut o hemoragie foarte puternică. A fost nevoie să intervenim chirurgical pentru a-i opri hemoragia. Abia apoi am făcut o a doua intervenţie ca să-i rezolvăm fracturile, montându-i  plăcuţe şi şuruburi, refăcîndu-i în totalitate mandibula. Băiatul este în prezent stabilizat.
O a doua intervenţie pentru o dublă fractură de mandibulă s-a efectuat la o pacientă din Vişeu, care a alunecat pe scări, având braţul încărcat cu lemne,  peste care a căzut, şocul fiind dublu. Femeia a dat cu capul de lemne şi de scări, deplasându-i-se mandibula. Pentru că aceasta era lipsită de dentiţie, operaţia a fost mai dificilă, necesitând material de ortosinteză mult mai lung decât la pacienţii dentaţi. I-am aplicat inele de sârmă. Perioada de recuperare în acest caz este de 8-10 săptămîni”.
Ec. Sorina Pintea, managerul unităţii medicale, a explicat faptul că, în ultima perioadă, la spital ajung pacienţi cu diverse fracturi de membre în accidente de schi, traumatisme prin căzături, prin agresiune, accidente rutiere. Cele mai solicitate secţii sunt Neurochirurgia, Cardiologia, Chirurgia toracică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.