Cu Ioan Alexandru în America

0
531

Tocmai cînd regretam că nu am nu­mărat treptele Capitoliului din Washing­ton, mi-am adus aminte că ele au fost urcate, în urmă cu aproape un sfert de secol (februarie 1992), de poetul Ioan Alexandru, pe atunci senator ţărănist în Parlamentul României. Unde împreună cu deputatul Petre Dugulescu au fondat şi întreţinut un grup de rugăciune format din parlamentari creştini. În faţa măreţei clădiri americane, am dat timpul înapoi şi mi-am amintit de ziua de Sfîntul Ioan (1994) cînd m-am întîlnit ultima dată, în Maramureş, cu marele poet creştin. Într-o noapte de neuitat, bunul prieten mi-a povestit cu amănunte de scenariu despre expediţia lui în America. Iată, mă aflu în locul din povestea lui. Parcă l-am văzut pe Ioan urcînd celebrele trepte pentru a se întîlni cu preşedintele Clinton. Auzeam vocea poetului care depăna firul unei întîmplări poate de mulţi uitată. Cu însemnătate pentru România. A ajuns în America încărcat de fericire, de lucrul iubirii lui Hristos. A fost invitat de preşedintele SUA la Ziua Rugăciunii. Aud şi acum cuvintele lui: „Am fost invitat nu să ţin conferinţe ca în Japonia, nu să citesc din opera mea, nu să prezint referate, ci să ne rugăm împreună. Nici un rege, nici o regină, nici un alt demnitar din Europa nu mi-a făcut o asemenea onoare. Preşedintele Americii mă invită să mă rog cu dumnealui, cu toată conducerea administrativă, cu toată America. Am fost uimit că există o ţară pe lume care se roagă la nivel naţional o dată pe an. „Sufletul poetului-senator a fost fascinat de America. Şi-a adus aminte de cuvintele lui Vasile Goldiş, spuse imediat după întregirea neamului românesc: „Întoarceţi-vă faţa spre Hristos dacă vreţi să salvaţi România”. Cine l-a ascultat? Şi au venit necazuri peste neam. Rînd pe rînd, în istorie, au căzut mari puteri care nu s-au rugat. De la Grecia la Roma, de la Germania nazistă la Rusia roşie. Parcă îl aud pe Ioan, pe ultima treaptă a Capitoliului, îndreptîndu-şi privirea spre Memorialul Lincoln şi rostind cu vocea lui ştiută: „Ferice de tine, Americă! Ai găsit o zi pe an, de la Eisenhower încoace, un timp de rugăciune”. Atunci, senatorul Ioan Alexandru a oferit preşedintelui SUA, Bill Clinton, un exemplar din cea mai veche traducere românească a Sfintei Scripturi, Biblia lui Şerban Cantacuzino. Ca răspuns la acest gest, doi senatori americani, Dan Coates şi Frank Wolf, au înmînat Biblia cu înscris de aur preşedintelui României. Şi aşa, relaţiile româno-americane au fost reluate prin cărţi sfinte. Celui ce reprezenta atunci România, Congresul american i-a dăruit steagul american „Old Glory”. A fost arborat timp de o zi pe clădirea Capitoliului în onoarea României. Toate acestea mi le-a spus Ioan într-un dialog pe care l-a purtat cu mine. Aşa mi-am amintit cum a fost întîlnirea cu preşedintele. Senatorului român, Clinton i s-a părut un om simplu, smerit îmbrăcat. S-a oprit în faţa lui şi cîteva minute bune a discutat cu el. Ştia tot despre Ioan Alexandru. Avea fişa clară. Ce a făcut în România, cum a fost la Revoluţie cu crucea în mîini, cum a predat Biblia la Universitate. Cînd a dat mîna cu el, atunci senatorul i-a spus: „Domnule preşedinte, România vă iubeşte. În numele lui Hristos, nu uitaţi România! Vă rog să veniţi. Vă chem. Sîntem pregătiţi a vă aştepta în România”. Preşedintele Clinton i-a răspuns: „Foarte bine! Trebuie să reluăm relaţiile”. A cerut clauza. (La 8 noiembrie 1993, România a obţinut, din partea SUA, clauza.) Iar în 1997, Clinton a vizitat România. Mi-am adus aminte, acolo, pe treptele Capitoliului, cum i-a perceput pe cei doi lideri americani: „Măi frate, îţi dau lacrimile! Cînd i-am văzut pe Clinton şi pe Al. Gore (vicepreşedinte), m-am gîndit ce înseamnă să dai pe mîna unor oameni tineri cea mai mare ţară din lume”. În ţară (unii, nu toţi), i-au reproşat că a fost sedus de manifestarea în mare parte de faţadă, precum micul dejun cu rugăciune cu participarea preşedintelui SUA. Care ar fi încruntat ierarhiile ecleziastice. Povestea este mai lungă. Eu îl auzeam, cu vocea lui răspicată, cum elibera acele puteri care stau în textele sfinte. Aşa am fost, mai zilele trecute, pe urmele lui Ioan Alexandru în America. La îndepărtarea de Capitoliu, am privit statuia Persefonei din vîrful clădirii. Şi nu am înţeles de ce zeiţa aceea, soţia lui Hades, domină capitala Americii. Cînd mă voi reîntoarce, voi căuta să răspund la întrebarea pe care mi-am pus-o.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ