Baia Sprie, producător de energie electrică

1
3116

Parcul fotovoltaic, finalizat anul trecut, a inclus oraşul Baia Sprie în rândul producătorilor licenţiaţi de energie electrică. Acesta furnizează aproximativ 224 de kilowaţi pe oră, când vremea este favorabilă. Cu ajutorul lui, localitatea îşi produce circa 25% din necesarul anual de curent electric ce se consumă cu iluminatul public, dar şi cu alte activităţi ale administraţiei locale.
Curentul electric produs este practic vândut în sistemul energetic naţional, iar mai apoi Primăria îşi recuperează banii plus certificatele verzi. Prin parcul fotovoltaic, Primăria şi-a înfiinţat o mică întreprindere care gestionează activitatea. Tot cu această ocazie s-a modernizat şi iluminatul public din oraş, în proiect fiind cuprinsă înlocuirea a peste 4.000 de becuri clasice cu lămpi led. Acest lucru a redus consumul de energie electrică cu peste 25%. Până acum s-au schimbat 1.000 de becuri, procesul fiind în derulare. Investiţia, în cuantum de 300.000 de lei, s-a făcut de la bugetul local.

Stradă din Baia Sprie
Stradă din Baia Sprie

Peste 10 kilometri de drumuri reabilitate

Anul trecut, administraţia din Baia Sprie a reuşit asfaltarea şi modernizarea mai multor străzi. Astfel, mai bine de 10 kilometri au fost reabilitaţi, atât în oraş, cât şi în localităţile aparţinătoare: „Din fonduri proprii am modernizat peste 10 kilometri de drumuri, iar din fonduri guvernamentale am făcut doi kilometri de drum şi trotuar în Chiuzbaia. Am făcut şi Centrul naţional de dezvoltare turistică, pe fonduri europene”, a declarat Dorin Paşca, primarul oraşului Baia Sprie. De asemenea, staţia nouă de potabilizare a apei din Baia Sprie a fost finalizată. Investiţia a costat 2 milioane de euro, bani proveniţi de la UE. Staţia va fi pusă în funcţiune în aceste zile, perioada de probe încheindu-se de curând. Acum se lucrează la cuplările din reţeaua de alimentare cu apă. Tot cu acestă ocazie, s-au realizat şi doi kilometri de aducţiune de apă, de la trei izvoare, fiind înlocuite conducte vechi de peste 100 de ani.

Centrul oraşului Baia Sprie
Centrul oraşului Baia Sprie

Proiect nefinalizat la termen

Primăria Baia Sprie este beneficiarul unui proiect de extindere a reţelei de alimentare cu apă pe mai multe străzi din oraş. Investiţia aparţine însă operatorului de apă, dar constructorul care s-a ocupat de ea a dat faliment înaintea terminării lucrărilor. Aceasta, în condiţiile în care proiectul, finanţat din fonduri europene, trebuia să fie încheiat anul trecut. Sumele necheltuite din proiect, în cuantum de peste o jumătate de milion de euro, stau acum sub semnul întrebării. Primăria va încerca fazarea lucrărilor pentru exerciţiul financiar 2014-2020, însă şansele să obţină acest lucru sunt destul de mici. În caz contrar, cheltuielile rămase de efectuat vor trebui suportate din bugetul local: „Avem un eşec pe unul dintre contractele de apă, pe care nu am reuşit să-l implementăm decât în proporţie de 30%, însă nu am fost noi aplicanţii, ci operatorul de apă. Primăria a fost doar beneficiarul. Sperăm totuşi să-l reluăm şi să-l finalizăm în acest an. Aici intră apa şi canalizarea pe o parte din străzile oraşului. Problema a intervenit din cauza falimentului furnizorului de servicii cu care a fost încheiat contractul. Trebuie văzut acum de unde vom face rost de bani, el fiind finanţat înainte din fonduri europene. Noi încercăm să fazăm lucrările, pentru a nu pierde finanţarea, dar nimic nu e sigur. Trebuia să-l terminăm până la data de 31 decembrie 2015. Variante sunt, dar vom vedea ce va fi”, a explicat Dorin Paşca, primarul oraşului. Proiectul este unul complex: realizarea a şase kilometri de reţea de apă şi patru de canalizare. Cuantumul lucrărilor este de peste un milion de euro. Aproximativ 400.000 s-au cheltuit din sumele alocate, iar restul banilor sunt incerţi, deocamdată.

Seră de flori
Seră de flori

Seră proprie pentru răsaduri şi flori

Administraţia locală şi-a înfiinţat o seră pentru a produce în regim propriu florile necesare serviciului de ambient urban. Investiţia, care tocmai s-a finalizat, urmează să fie dată în uz, ea costând bugetul Primăriei circa 40.000 de euro. Cu ajutorul acesteia, se preconizează producerea a peste 50.000 de plante care vor împânzi oraşul în anul 2016.

Căminul de bătrâni
Căminul de bătrâni

Căminul de bătrâni, dotat cu panouri solare

Vechiul cămin de bătrâni din Baia Sprie şi-a schimbat faţa, deoarece s-a lucrat la modernizarea lui. Astfel, s-au reabilitat încăperile, instalaţiile de încălzire, dar şi cele de apă. De asemenea, s-au instalat panouri fotovoltaice cu ajutorul cărora se produce, pe o treime din cămin, energia termică. Concret, în zilele cu vreme favorabilă, apa caldă ajunge la temperatura de 30 de grade Celsius, produsă doar cu resurse naturale, fără nici un consum de gaz. Primăria a investit, din bugetul propriu, în jur de 100.000 de lei pentru aceste lucrări.

1 COMENTARIU

  1. As invita reprezentantii primariei sa treaca strada vreo 100 metri de sediul lor si sa vada o reabilitare facuta de nota 0 , mai exact pe strada N.Iorga . Rusine , pina si piatra cubica era mai buna . Chiar nu inteleg cine semneaza pt aceste lucrari e orb sau ????? Cum se poate permite o asa asfaltare pe banii nostri ? Chiar nu va e rusine ? De fapt astea sint intrebari retorice si nu ma astept la un raspuns

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.