Pompierii politici

0
561

Politica locală este în fierbere, după ce consilierii municipali s-au separat în susţinători şi opozanţi ai ideii ca Primăria Baia Mare să contracteze un credit bancar de 100 de milioane de lei. Din cei 23 de consilieri locali, 13 au votat hotărîrea de a dezvolta municipiul, iar 10 nici măcar nu s-au prezentat la şedinţa CL Baia Mare. Au greşit, ar fi trebuit să se opună, dar nu prin absenţă.
Lupta electorală a început, primarul în funcţie Cătălin Cherecheş şi-a anunţat candidatura la post, susţinut de o alianţă civică. PSD s-a poziţionat în opoziţie, retrăgînd sprijinul politic celor doi consilieri locali care au votat creditul şi probabil va avea candidat propriu la primărie şi la Consiliul Judeţean, unde vicepreşedintele Gabriel Zetea are ambiţii. Liberalii s-au grăbit şi ei să-şi anunţe candidaţii pentru alegerile locale, pe avocatul Cristian Niculescu Ţîgîrlaş la primărie şi pe deputatul Mircea Man la judeţ. Vine din urmă candidatul Mişcării Populare, profesorul de istorie Iustin Talpoş. Vor apărea şi alţii.
Rezultatele sînt previzibile, dar surprize pot să apară, mai ales la judeţ, unde bătălia între PSD şi PNL va fi acerbă. Sistemul politic nu reuşeşte să se stabilizeze, bipartidismul nu se consolidează, ci apar poli, la fel ca în Occident, mizînd pe platitudinea ideologică a partidelor mari, care refuză să-şi exprime poziţia în mod evident, nu riscă să-şi clarifice programele electorale. Precum preşedintele Klaus Iohannis, nu excelează cu mesaje electorale interesante, de impact, plutesc în expresii şi generalizante, şi generalizatoare – preşedintele a preferat să atace persoana fostului prim-ministru Ponta, care în cele din urmă a cedat din cauza problemelor personale.
Alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe primarii aflaţi în funcţie, aceştia cîştigă voturi în urma contactului direct cu cetăţenii. Candidaţii necunoscuţi au nevoie de o poveste de campanie ieşită din comun, ceea ce presupune investiţii şi efort foarte mare pentru a obţine notorietate.
Guvernul Cioloş încearcă să echilibreze balanţa, însă Legea electorală nu mai poate fi schimbată fără de harţă şi scandal politic, de care alegătorii sînt sastisiţi, curios fiind faptul că şi PNL-ul, care susţine revenirea la două tururi de scrutin, probabil va pierde din primari, de dragul principiului democratic. Majoritatea simplă ar legitima voinţa populaţiei, opinia publică ar avea de cîştigat din expunerea platformelor electorale. Haideţi să fim sinceri, cam toate sînt promisiuni fără acoperire, cum este aceea de a anvelopa toate blocurile din oraş, cum este aceea făcută de un nou candidat!
Sistemul cu mai multe partide presupune o prezenţă masivă la vot (nu 50%), pentru ca opinia alegătorilor să fie fidelă cu a cetăţenilor. Dar în Maramureş prezenţa la vot este mică, nu avem apetit pentru politică, nu ne înscriem în partide naţionale sau regionale (a apărut Partidul Maramureşenilor, iniţiat de fostul deputat Gheorghe Zoicaş), nici în uniuni civice. Nu prea avem încredere în politicieni, ci doar în politică. Spunem că politica este atotputernică, dar pe politicieni tindem să-i criticăm la sînge, cu toate că îşi dedică activitatea treburilor publice, uneori în mod evident cu folos – chiar dacă pot fi criticaţi, nu ar trebui desfiinţaţi, cum au încercat protestanţii de la Colectiv.
Mişcările politice din Consiliul Local Baia Mare reflectă dorinţa partidelor de a-şi crea o identitate, de a-şi face cunoscuţi oamenii. E cam tîrziu! Timp a fost suficient, iar graba va duce la radicalizarea mesajelor, insulte, calomnii, atac la persoană, ceea ce nu ne dorim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.