Ieri a avut loc Forumul agriculturii maramureşene, semn că fermierii se organizează profesional din ce în ce mai bine, nu aşteaptă ca statul să le rezolve problemele, ci vin cu soluţii constructive şi provoacă dialogul social. Dar problema principală a noastră este calitatea alimentelor pe care le găsim în comerţ, de care sîntem cu toţii nemulţumiţi.
Aşa că mergem la farmacie şi cumpărăm tot felul de suplimente alimentare, avînd impresia că în acest fel complinim deficitul de principii nutritive de care ducem lipsă, însă cînd citim eticheta constatăm că şi acelea conţin aditivi chimici de sinteză. Puţini dintre noi au posibilitatea să cumpere alimente ecologice, preţul le face prohibitive pentru cei cu salariul mediu/minim pe economie. Doar 1% dintre oameni îşi produc singuri alimentele, în ferme pentru autoconsum. Iată că ne reîntoarcem la aşa-zisa agricultură de subzistenţă, practicată de gospodari. Statul român duce de 25 de ani o politică, dublată de cea europeană, de neglijare şi criticare a ţăranilor, scopul fiind transformarea „fermelor de semisubzistenţă” în micro-ferme comerciale, efortul făcut de bugetul public fiind considerabil în acest sens. Circa 5.000 de dosare la Măsura 141 din Maramureş au transformat ţăranii în fermieri, cu 7.500 de euro subvenţie de la stat, cu utilaje agricole şi animale de reproducţie la jumătate de preţ.
Dar calitatea alimentelor ajunse la oraş, pentru noi, nu a crescut, deoarece micii fermieri au adoptat rapid tehnologiile moderne de producţie, trecînd de la metodele tradiţionale, extensive, îngrăşarea cu gunoi de grajd, utilizarea soiurilor de plante şi a raselor de animale, prăşirea buruienilor, combaterea mecanică, furajarea direct pe păşune, la procedeele intensive, care aduc producţie triplă, cu scăderea de trei ori a calităţii nutritive a alimentelor pe care le consumă. Procesarea industrială transformă alimentele în „bombe” de creştere a morbidităţii, un studiu spunînd că jumătate din bolile oamenilor moderni au legătură cu obiceiurile alimentare moderne. Nu mai avem bacterii în alimentaţie, totul e sterilizat, dar avem reziduuri de tot felul, scăpate în alimente în cursul producerii şi procesării.
Avem mereu grijă ce băgăm în gură, ne place să ne amăgim că ce punem noi în coşul de la supermarket este bun, fiind verificat de cineva, dar adevărul este că nu ştim ce consumăm. Mulţi orăşeni merg la piaţa ţărănească, însă şi acolo găsesc „ţărani” care vînd mere din Polonia, din producţia superintensivă, cumpărate cu 1,70 lei şi vîndute aici cu 3 lei/kg.
Înainte de Revoluţie, judeţul nostru avea o agricultură cooperatistă şi de stat. Azi, au mai rămas doar nostalgicii acelei perioade, care îşi aduc aminte că Maramureşul producea 60.000 de tone de fructe pe an, ce mergeau în bună parte la export. Azi, livezile care se înfiinţează prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală trebuie să fie superintensive şi de sute de hectare. Statul nu agreează ferma de familie, cu 3 ha de afin sau măr, în programele de reconversie cu finanţări europene. Prin urmare, vom mînca pe mai departe mere din Polonia, deoarece ţăranii care deţin 3 ha de teren nu au confinanţări pentru 100 ha de livadă, ci doar pentru 3 ha, ceea ce PNDR refuză. (Ieri, la Prefectura Maramureş, mai multe voci au cerut modificarea PNDR 2014-2020, pe bună dreptate.)
Iată că agricultura, cea mai paşnică activitate umană, care pune omul în relaţie directă cu regnul vegetal şi animal, se îndepărtează atît de mult de natură, calitate, ecologie, tradiţie, loc, încît n-o mai recunoaştem. Statul încurajează agricultura convenţională, superintensivă, bazată pe artificial şi poluare. Nu calul, ci tractorul. Nu soiul, ci hibridul modificat genetic. Nu extensivul, ci intensivul. Vorba profesorului universitar Avram Fiţiu din Cluj, spusă ieri, la Forumul agricultorilor maramureşeni: „Te cutremuri!”
Cel mai grav este faptul că produsele agroalimentare ţărăneşti sînt excluse din pieţe, iar în locul lor vin „bombele” alimentare, pe 70% din rafturi şi tarabe. Dacă vrei un produs ecologic, natural, nemodificat genetic, mergi la … farmacie.
