Policlinica din Baia Sprie funcţionează bine, deşi spitalul a fost închis

1
1598

Spitalul din Baia Sprie a fost închis în urmă cu ani buni, de fosta guvernare de la acea vreme. Cu toate că atunci s-a vorbit mult pe acest subiect, că este benefică închiderea unităţii medicale, se pare că lucrurile nu au fost chiar aşa, iar localnicii au simţit lipsa unui spital în oraşul lor. Acesta este şi motivul pentru care societatea civilă a luat măsuri. În acest moment, în Baia Sprie există servicii medicale de specialitate, oferite de policlinica din oraş. Totul se face printr-un parteneriat public-privat: „Policlinica a început să funcţioneze bine. Este meritul societăţii pentru că deja avem un echilibru. Există în momentul de faţă 8 specialişti care vin de-a lungul întregii săptămâni şi reuşesc să ofere servicii de specialitate în ginecologie, chirurgie, interne, oftalmologie, cardiologie. Clădirea a fost reabilitată şi dotată cu aparatură modernă. Deocamdată este privat. Omul se duce, plăteşte şi obţine servicii de calitate. Costurile nu sunt însă exagerate. Se fac şi activităţi de laborator la preţuri rezonabile. Fondurile pe care le încasează se împart între medici şi societate. Medicul îşi ia partea, societatea la fel, astfel că din aceşti bani se mai poate şi dezvolta. Dacă pacienţii s-ar duce până în Baia Mare la medic, atunci costurile cu transportul, cu timpul pierdut pe acolo, ar face drumul nerentabil, aşa că mai bine vin aici. În plus, tarifele sunt puţin mai mici ca şi în Baia Mare”, a explicat Dorin Paşca, primarul din Baia Sprie. Deşi policlinica este funcţională, autoritatea locală speră ca pe viitor să redeschidă şi spitalul închis, tot pe aceeaşi formulă aplicată în cazul policlinicii. Cetăţenii, mulţumiţi de serviciile oferite Pacienţii care trec pragul policlinicii sunt, în general, mulţumiţi de serviciile medicale, că tot au rămas fără spital. Chiar dacă plătesc, scapă de drumul şi timpul pierdut până în Baia Mare. „Este bine că policlinica s-a deschis. Nu există aglomeraţie mare, preţurile sunt acceptabile şi noi nu mai trebuie să ne pierdem vremea cu drumul până în Baia Mare şi apoi cu statul la cozi. Sper ca să se redeschidă şi spitalul”, a punctat un pacient. „Sunt mulţumită că avem mai mulţi medici specialişti la noi în oraş şi nu mai trebuie să mergem în Baia Mare. Că de plătit şi acolo plăteam, dar pierdeam o zi întreagă pe la uşi, astfel că trebuia să ne luăm câte o liberă de la serviciu. Acum nu mai este nevoie, că vin aici şi rezolv problema mai repede”, ne-a explicat un alt pacient.

1 COMENTARIU

  1. Je suis toujours étonné de lire des articles dans les différents journaux locaux concernant l hôpital de Baia Sprie et rarement voir jamais les interviewés ne parlent de l association Solidarité PloemeuRoumaniE qui a beaucoup travaillé et fourni nombreux matériels et peinture pour la réouverture de ce centre de soins. Il ne faudrait pas l oublier. Loic THETIO président fondateur de S.P.R.E.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.