Pompierii sigheteni, la raport

0
580

În anul 2015, Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei şi-a îndeplinit în bune condiţii misiunile în cele 1.780 de cazuri de intervenţie în care a fost a solicitat – afirmă col. Ovidiu Liviu Moldovan, comandant. Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei are repartizat un raion de intervenţie cu o suprafaţă de peste 1.600 kmp, care cuprinde un municipiu, două oraşe, 23 de comune, 45 de sate, cu un număr total de 38.830 de gospodării cetăţeneşti şi locuinţe şi o populaţie de 123.054 de locuitori. Garda de intervenţie nr. 1 Sighet acţionează pe o suprafaţă de aproape 1.000 kmp, care cuprinde 1 municipiu, 15 comune, 34 de sate, cu un număr total de 30.110 de gospodării cetăţeneşti şi locuinţe şi o populaţie de 88.878 locuitori, între pasurile Huta, Gutin, Hera, Vârf Cavnic şi Bârsana.
Tehnică de intervenţie: Ambulanţă de prim-ajutor tip B; 6 autospeciale prevăzute cu apă şi spumă, accesorii pentru descarcerare, pentru lucrul la înălţime sau pentru deplasarea la incendiile de pădure, autoturism de teren şi o barcă.
Garda de intervenţie nr. 2 Bogdan Vodă are repartizat un raion cu o suprafaţă de 685 kmp, care cuprinde 2 oraşe, 8 comune, 11 sate, cu un număr total de 8.720 de gospodării cetăţeneşti şi locuinţe şi o populaţie de 34.176 de locuitori, între Bârsana, Pasul Şetref, Dealul Moisei, Bocicoel, Ieud, Vârfurile Văratic şi Ţibleş. Tehnică de intervenţie: două autospeciale cu apă şi accesorii pentru descarcerare, una cu apă şi spumă plus o Ambulanţă de prim-ajutor tip B. Excluzând intervenţiile S.M.U.R.D., Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei a fost alertat pentru rezolvarea unui număr de 265 de intervenţii, din care 135 de incendii. Personal folosit la intervenţii, inclusiv la salvări animale, inundaţii, alte evenimente: ofiţeri – 7; subofiţeri – 1.539; serviciul voluntar – 24; poliţişti – 48; jandarmi – 18; salariaţi civili – 11; cetăţeni – 39. Autospeciale folosite la intervenţii: 321; bunuri salvate în valoare de 8,5 milioane lei. Pagube înregistrate în valoare de peste 1 milion lei. Kilometri parcurşi până la locul intervenţiilor – 1822. Referitor la incendii, sursele probabile de aprindere au fost în ordine descrescândă: scântei, flacără, jar, scurtcircuit, efect termic.
Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a fost alertat pentru rezolvarea unui număr de 1.016 situaţii de urgenţă, ceea înseamnă peste o mie de vieţi salvate. Autospeciale folosite – 1016; subofiţeri – 3.048
Garda de intervenţie Nr. 2 Bogdan Vodă a fost solicitată în cursul anului trecut la rezolvarea unui număr de 49 de situaţii de urgenţă (incendii, inundaţii, salvări persoane, salvări animale; personal folosit la intervenţii:subofiţeri – 249; serviciu voluntar 16; poliţişti – 51; cetăţeni – 192 autospeciale folosite la intervenţii: 54; bunuri salvate în valoare de aprox. 1,5 milioane lei. Pagube în valoare de aprox. 223 mii lei. Timpul mediu de deplasare la incendii: 15 min, si 27 sec. Asta, în condiţiile în care raza de acţiune este de până la 25 kilometri. SMURD din cadrul GĂRZII NR. 2 BOGDAN VODĂ a fost alertat pentru rezolvarea unui număr de 763 situaţii de urgenţă (traumatisme, diverse afecţiuni medicale, accidente rutiere, intoxicaţii, agresiuni, arsuri). Autospeciale folosite – 763; subofiţeri – 2.289.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.