Despre tichetele de grădiniţă şi la ce pot fi folosite

0
542

Ministerul de Finanţe a elaborat normele metodologice de aprobare a programului prin care familiile aflate în dificultate şi care au copii mici vor primi vouchere de 50 de lei pentru grădiniţe.
Noile tichete de grădiniţă, cu o valoare de 50 de lei fiecare, vor fi acordate familiilor care au venituri mai mici de 284 lei pentru fiecare membru de familie. Părinţii trebuie să ştie că tichetele nu se pot vinde şi pot fi folosite doar pentru cumpărarea de produse de igienă, rechizite, sau produse de îmbrăcăminte.
În norme se vorbeşte despre „obligaţia unităţilor/sub­di­vi­ziu­­nilor administrativ – teritoriale de a asigura instruirea reprezentantului familiei, respectiv a reprezentantului legal al copilului, după caz, în sensul de a nu vinde şi de a folosi tichetele sociale pentru grădiniţă doar cu scopul de a achiziţiona produse alimentare, de igienă, produse de îmbrăcăminte şi/sau rechizite, precum şi cu privire la interdicţia utilizării tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice şi doar de la operatorii economici care comercializează produsele prevăzute de Legea nr. 248/2015, care afişează autocolantele speciale de identificare a unităţii care a emis tichetele sociale pentru grădiniţă.
Copiii care vor primi aceste tichete sînt identificaţi de asistenţii sociali din primării, pe baza unui dosar social. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor devenind automat eligibili. (v.i.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.