Fermieri din satul Dobric

0
1094

Dobricanii, gospodari de viţă veche, sînt cunoscuţi în Ţara Lăpuşului ca pricepuţi agricultori, care cresc, îngrijesc şi obţin venituri din creşterea animalelor. Trăiesc bine de pe urma strădaniei lor cu orar de zi-lumină. Oile din saivane au început să fete. Am întrebat un cioban despre munca sa: „De vreo două săptămîni, oile au început să fete, la turmele din sat se află vreo 2.000 de oi şi capre. Gestaţia la oi durează 150 de zile, cu variaţie de zece zile”.
Poposim la familia Maria şi Gheorghe Filip. Aici, într-un staul larg, se află 150 de oi, care încă nu au fătat. La familia de fermieri Ioan Iuga cu soţia sa Ana Ileana şi cu cei cei doi fii ai lor, Ioan şi Teofil, am văzut 88 de oi şi capre, dintre care fătase doar una. La gospodăria soţilor Carolina şi Gheorghe cu fiica lor Paula, sînt 38 de oi, dar nu fătase niciuna. Descindem apoi la alţi gospodari, fermieri ai Dobricului.
La Florina şi Augustin Perhaiţa, cu cei trei copii ai lor, Silvia, Silviu şi Adrian, efectivul de animale este cazat într-un staul împrejmuit cu gard înalt din lemn şi într-un saivan cu o capacitate de 400 de locuri. Silviu Perhaiţa ne-a spus: „În turmă, afară şi-n saivan, avem 383 de oi şi capre. Oile şi caprele noastre au fătat 54 de miei şi iezi şi vor mai făta vreo 300. 21 de oi au fătat cîte doi miei. În turmă avem o măgăriţă. Cultivăm 40 de hectare de teren, din care 25 ha păşuni şi 15 ha fîneţe”.
Lîngă saivanul familiei Perhaiţa, se află un grajd la iesle cu 15 vaci din rasa Bălţată românească, gestante, ce aparţin Sandei Anuţa Buda, sora lui Augustin Perhaiţa. Sanda predă la un punct de procesare din comuna Copalnic-Mănăştur cîte 200 de litri de lapte zilnic şi obţine pentru acest produs cîteodată chiar şi 4.000 de lei, lunar.
Ioan Hereş este un oier cu multă experienţă în creştere oilor şi a caprelor. În muncă este sprijinit de soţia sa Dochiţa, de fiii lor, Ionela, de 35 de ani, Alin, de 34 de ani şi Alina, de 27 de ani. Toţi trei sînt căsătoriţi şi au la rîndu-le copii. Locul se cheamă „Valea Morii” – „Şojba”. Aici, am stat de vorbă pe-ndelete cu Ioan Hereş. Iată ce ne-a relatat domnia sa: „Avem 423 de oi şi capre, 10 berbeci de rasă şi autorizaţi. Ne-au fătat 151 de oi. Stăm bine şi cu furajele, am vreo 30 de tone de fîn de bună calitate în baloţi şi am cumpărat 25 de tone de porumb boabe. Am angajat şi un cioban harnic, pe Radu Mureşan, şi am 6 cîini ciobăneşti şi doi pentru abătut oile şi caprele.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.