Uitaţi-vă în Parlamentul României şi căutaţi un om de cultură, în adevăratul sens al cuvântului! Apoi în ultimele guverne ale ţării. Nu prea sunt. Dar au fost. M-am lăudat, în sinea mea, cu senatorul Laurenţiu Ulici (fie iertat!), cu Varujan Vosganian, cu Marin Sorescu, ca ministru (fie iertat!), cu Andrei Pleşu, ministru. Mai adăugaţi şi dumneavoastră. M-am educat în spiritul preţuirii profunde pentru cărturarii de aproape. Oameni model întru cultură. Au fost elevi, studenţi, doctori într-un domeniu şi apoi au socotit că pot ajuta ţara. Au cam dispărut. S-au retras (unii s-au stins prematur). Cert este că pe intelectualii implicaţi în politică îi poţi număra pe boabele de la o păstaie. Mă grăbesc să spun că m-am simţit mai luminos când oameni de cultură care au confirmat au fost în vârful piramidei. Deoarece ei au viziune. Văd dincolo de interesul portofelului. Aşa că, atunci când sociologul Vasile Dâncu a acceptat să intre în actualul guvern, pe un post important, am avut două păreri în acelaşi timp. Am regretat că un intelectual de marcă îşi va diminua proiectele, va fi imediat terfelit. Dar nu am uitat că am privit cu admiraţie spre cei care ştiu să vadă dincolo de orizont. De aceea l-am urmărit îndeaproape în ultimele luni. Chiar le-am povestit câtorva intelectuali români de lângă New York. Am luat cu mine un text al vicepremierului şi ministrului Dezvoltării şi Administraţiei Publice. Ardeleanul nostru vizează reforma administraţiei, descentralizarea administrativă. Cu atenţie sporită spre mediul rural. Şi-a adus aminte domnul ministru de spusa tatălui său, poetul ţăran Vasile Dâncu, care a zis că ţăranul român are soarta pieilor roşii. În America a sunat ca o trompetă. Îl cred pe bătrânul Dâncu, pe care-l cunosc şi stimez, deoarece comunismul a luat ţăranului pământul, iar Uniunea Europeană a venit cu piaţa comună şi industria alimentară europeană. Vicepremierul a constatat că ţăranul român nu este protejat de stat, fără cunoştinţe nu poate rezista concurenţei marilor producători europeni. El nu are acces în lanţurile occidentale care domină comerţul din România. Cunoaşteţi satul maramureşean? Proprietatea este fragmentată, forţa de muncă este dusă în lume. Şi din cei care ar dori să facă ceva, foarte puţini pot încărca un car. Încolo subzistenţa care înseamnă sărăcie şi mizerie. Omul ajuns la putere, născut în Runcu Salvei, cunoaşte bine această dramă. Ce se poate face? El şi premierul, care are obârşie sălăjeană, dar cunoaşte bine agricultura europeană. Se gândesc că vor construi un suport statal sau comunitar pentru producătorii agricoli. Să poată recâştiga măcar piaţa românească inundată de produse agricole importate, care nu au calităţile merelor inginerului Ciolte, pe care l-am pomenit des în aprozarele americane. Domnul ministru este convins că a importa mâncare într-o ţară agricolă, cu tradiţia şi resursele noastre, este o adevărată barbarie. Nu uităm, cu toată agresiunea globalizării, că civilizaţia rurală pe care o avem conţine straturi morale necesare şi suficiente vieţii dimpreună. Suntem într-un moment de cotitură – crede ministrul – în noua lume a spaimelor şi emoţiilor de masă. În cultura populară putem găsi sensuri fundamentale. Frumos gândit! Concret domnul Dâncu ne garantează un singur lucru: vom fi primul guvern care se va concentra serios pe modernizarea satului şi reconstrucţia comunităţii rurale. Să nu mai risipim ce avem. Ne spune că schimbarea şi modernizarea nu se pot face prin litanii şi discursuri de tip elegiac. Sunt cuvintele dumisale. Ultimul sfert de veac m-a pregătit pentru orice dezamăgire. Să nu eşueze chiar în propria elegie. Domnule ministru, vom fi pe urma gândului spus. Să vedem cum se întâmplă. Într-un an nu se poate schimba România. De multă vreme aşteptăm un început clar. Cred că trebuie pornită măcar reflecţia strategică despre viitorul României. Să vedem urma! Urma domnului ministru! Poate vom avea noroc!
