Persoane accidentate pe pârtia Cavnic, salvate de jandarmii montani şi echipele Salvamont

0
483

În acest week-end, 06-07 februarie, a.c., ca urmare a răcirii vremii şi a ninsorilor din zona montană, pârtiile de schi din judeţul nostru au fost deschise, aşteptând publicul iubitor de sporturi de iarnă. Din nefericire, au apărut şi evenimente nedorite (accidente pe pârtie) pentru salvarea lor fiind necesară intervenţia promptă şi profesionistă a echipajelor formate din jandarmi montani şi reprezentanţi ai Salvamontului.
Sâmbătă, 06 februarie a.c., s-au înregistrat trei cazuri  de accidentări. Primul caz s-a produs pe pârtia de schi «Roata» din localitatea Cavnic, fiind vorba despre o persoană de sex feminin în persoana numitei D. Tania în vârstă de 16 ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, care acuza dureri în zona gleznei drepte, provenite în urma unei căzături. Jandarmii montani împreună cu reprezentanţi ai Salvamontului i-au acordat victimei primul ajutor medical prin imobilizarea gleznei cu o faşă elastică, după care a fost transportată la baza pârtiei cu ajutorul Akiei, urmând ca persoana să fie îndrumată spre Spitalul Judeţean dr. Constantin Opriş din Baia Mare  pentru investigaţii de specialitate. Persoana în cauză se afla la altitudinea de aproximativ 950  m, pe latura N-V a versantului, pe pârtia de schi Roata 1, temperatură aproximativă -1 grade Celsius, lumină naturală.
A doua accidentare, la solicitarea Salvamont Cavnic, jandarmii montani au acordat sprijin medical unei fetiţe, M. Virag, în vârstă de 8 ani, cu domiciliul în Municipiul Cluj-Napoca, ce acuza o lovitură la membrul inferior drept. Persoana în cauză s-a lovit de un gard de lemn aflat la baza pârtiei de schi «Icoana» din localitatea Cavnic şi acuza dureri insuportabile în zona tibiei. Acesteia i-a fost acordat primul ajutor medical prin imobilizarea membrului cu atele, după care a fost transportată în braţe în parcare la autoturismul proprietatea părinţilor. Pentru investigaţii de specialitate, a fost îndrumată către Spitalul Judeţean dr. Constantin Opriş  din Baia Mare. Persoana în cauză se afla la altitudinea de aproximativ 940  m, pe latura N-V a versantului, pe pârtia de schi Icoana 1, temperatură aproximativă -1 grade Celsius, lumină naturală.
A treia accidentare înregistrată sâmbătă, 06 februarie a.c., s-a produs în zona pârtiei  de schi « Icoana» din localitatea Cavnic, unde jandarmii montani au fost solicitaţi de către Salvamont Cavnic în legătură cu o persoană de sex feminin ce acuza dureri la genunchiul drept în urma unei căzături survenite în timp ce schia. Persoanei în cauză i s-a acordat primul ajutor medical prin imobilizarea genunchiului cu ajutorul atelelor, după care a fost transportată cu akja la baza pârtiei, iar mai apoi la autoturismul proprietate personală şi îndrumată spre Spitalul Judeţean dr. Constantin Opriş  din Baia Mare  pentru investigaţii de specialitate. În urma verificării datelor s-a constatat că victima se numeşte H. Larisa Marilena, în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în judeţul Sălaj. Persoana în cauză se afla la altitudinea de aproximativ 980  m, pe latura N-V a versantului, pe pârtia de schi Icoana 1, temperatură aproximativă -2 grade Celsius, lumină naturală.
De asemenea şi duminică, 07 februarie a.c., s-a înregistrat un alt caz de accidentare  în zona pârtiei de schi Icoana I, o persoană de sex feminin a căzut pe pârtie, sângerând puternic la ochiul stâng. Persoana în cauză se numeşte R. Oana, în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Baia Mare. Jandarmii, împreună cu reprezentanţii Salvamont i-au acordat primul ajutor, prin pansarea ochiului, după care persoana a fost transportată cu akja la baza pârtiei de unde a fost preluată şi transportată de către S.M.U.R.D., la Spitalul Constantin Opriş din Baia Mare, pentru investigaţii de specialitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.