Jocul de-a educaţia

0
493

Ministerul Educaţiei pregăteşte o nouă curriculă educaţională pentru gimnaziu, bazată pe gîndirea postmodernă (cel puţin ca principiu). Dar reacţia societăţii civile este negativă, pînă şi Academia Română se opune. Domnilor academicieni, ar trebui să acceptăm noul, inclusiv în curriculumul educaţional!
Planul-cadru pentru învăţămînt se află în curs de elaborare, opinia publică îşi exprimă opiniile. Dacă judecăm după ideea greacă, aceste contradicţii vor duce la un învăţămînt bun. Poziţia Academiei şi a multor opinenţi este critică, se cere păstrarea numărului de ore şi discipline, ceea ce nu e bine. Programele educaţionale trebuie să evolueze pe traiectul actual (se vehiculează termenul de societate postmodernă).
Reforma educaţiei post-revoluţionare româneşti a debutat prin măsuri anacronice şi a avut o desfăşurare desuetă. Modelele urmate au fost ale educaţiei centrate pe obiective şi bazate pe competenţe, ideal depăşit. După aderarea la Uniunea Europeană, sistemul de învăţămînt îşi caută altă direcţie, în concordanţă cu tendinţele occidentale şi cu nevoile noastre particulare. Facem confuzie între aria tradiţională (modernă) şi noua curriculă, pe care mulţi dintre noi nu o înţelegem.
Totul pleacă de la politică, de la societatea democratică în care ne găsim. Aderarea la lumea occidentală hiperraţională ne obligă să devenim şi noi hiperraţionali. Putem pune frînă la acest car, dar este în defavoarea noastră. Înţelegem că lumea actuală ne sperie, ne zbuciumăm şi adesea cedăm nervos – semn că nu sîntem suficient de bine pregătiţi şi adaptaţi la societatea de tip liberal, postmodernă.
Occidentul a depăşit modernismul, ceea ce a însemnat în esenţă adoptarea unei gîndiri raţionale şi ştiinţifice. Fizica cuantică şi era computerelor au obligat societatea să adopte alte principii educaţionale. Noi, românii, nu am avut un autentic ev modern, ci unul comunist, de aceea adaptarea la postmodernism este mai grea. Ezitările doctrinei pedagogice sînt de înţeles, nu ne vine să credem că ceea ce ştiam nu mai este valabil. Au dispărut meseriile şi era informatică face … victime. O nouă viziune asupra vieţii ni se impune. Omul nu mai aparţine unui oraş, ci vorbim de satul global. Cumnatul meu trăieşte şi munceşte în Canada, nepoţii mei se află în Austria şi Franţa, de pe terenul solid al locului natal au plecat spre terenurile lumii mişcătoare.
Copiii din şcoli trebuie educaţi în acest spirit al globalizării, al respectării regulilor instituţionale, al multiculturalismului, al fenomenologiei. Mai mult ca oricînd, avem nevoie de educaţie şi cultură, lumea nu se mai bazează pe logica tare (matematică, istorie, geografie), ci pe gîndirea slabă a interpretărilor, a variantelor multiple şi contradictorii. Elite avem, se vede în numărul de români acceptaţi la universităţile de renume, dar educaţia de masă suferă, majoritatea tinerilor nu sînt pregătiţi pentru societatea postmodernă.
Omul de azi trebuie să fie cultivat şi creativ. Nu putem accepta ca tinerii să aibă creierul gol, să fie „sălbatici” cu smartphone. Instruirea lor este obligaţia statului, dar nu-i mai putem învăţa lucruri de care n-au nevoie. Sistemul actual, centrat pe competenţe, a pierdut cursa. Propunerile de schimbare a curriculumului trebuie aplicate, chiar dacă se opun unii „academicieni”.
Omul postmodern tot om rămîne, trebuie să depăşească înstrăinarea (nu ne părăseşte de milenii!), angoasele, stresul, suferinţa pe care o trăim în viaţă. Sînt multe întrebări la care nu găsim răspuns satisfăcător, iar dacă nu avem viziune multidimensională, cădem uşor în grobianism, paranoia, imbecilitate… Educaţia şi cultura adaptată la era actuală atenuează efectele negative şi ne fac să rezistăm în faţa naivilor, ignoranţilor, credulilor, visătorilor, superstiţioşilor, inculţilor ce mişună în cotidianul popular.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.