Tabăra judeţeană de matematică, ediţia a XVIII-a o activitate îndrăgită de elevi (I)

0
3617

De 18 ani, în această perioadă a anului şcolar, când majoritatea elevilor se bucură de vacanţă, pasionaţii de matematică participă la tabăra judeţeană de matematică, un excelent exerciţiu pentru competiţiile judeţene şi naţionale care urmează. Peste 670 de elevi au participat şi la cea de-a XVIII-a ediţie, organizată de Societatea de Ştiinţe Matematice, Filiala Maramureş (preşedinte prof. univ. dr. Vasile Berinde). Pentru clasa a VIII-a s-a organizat şi pregătire pentru Examenul de Evaluare Naţională, iar pentru  clasele a XII-a M1, respectiv M2, s-a organizat pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Le-au stat alături 46 de cadre didactice (Natalia Fărcaş – secretar pentru secţiunea liceu, Lucia Şerba – secretar pentru secţiunea gimnaziu, Vasile Ienuţaş – director de tabără pentru nivelul gimnazial, Nicolae Muşuroia – director de tabără pentru nivelul liceal, conf. univ. dr. Andrei Horvat-Marc – director de tabără.
Tabăra s-a desfăşurat la Facultatea de Ştiinţe, iar premierea, la care a fost prezent şi prorectorul Petrică Pop, a avut loc în frumoasa aulă, abia inaugurată, a Centrului Universitar Nord. Şi ea neîncăpătoare pentru numărul participanţilor la festivitatea unei activităţi care s-a remarcat de-a lungul anilor prin consecvenţă, bună organizare, implicarea profesorilor de matematică şi rigurozitate în gestionarea testelor finale.
Aşa cum spuneam, peste 670 de elevi din Maramureş, dar şi din alte judeţe, inclusiv din Bucureşti, s-au delectat timp de o săptămână cu matematica. La ora bilanţului, cei mai inspiraţi, dar şi cei mai conştiincioşi, fiindcă matematica presupune muncă şi exerciţiu, au fost răsplătiţi cu premii. Celor care au întrunit punctajul maxim le-a revenit Premiul de excelenţă.
S-au spus multe cuvinte despre ştiinţa care lucrează cu cifrele. Şi pentru care, inteligenţa nu e suficientă pentru a ajunge pe culme. E nevoie de multă muncă, de ore de studiu, de susţinere din partea familiei şi a şcolii. Când acestea îşi dau mîna, rezultatele se văd. O demonstrează şi numărul mare de premii.

Clasa a V-a

Premiul de excelenţă
Ariciu Andra, Şc. ”D. Cantemir”, Baia Mare şi Timişescu Ştefan, Şc. nr. 79, Bucureşti.
Premiul I
Pop Daria, C.N. „Vasile Lucaciu”; Tiut Cristian, C.N. „Gheorghe Şincai”; Tuş Traian, C.N. „Gheorghe Şincai”; Onea Iulian, C.N. „Vasile Lucaciu”; Robu Dacian, Şc. Gim. „George Coşbuc”; Şpan Mihai, C.N. „Gheorghe Şincai”; Tămâian Răzvan, C.N. „Gheorghe Şincai”; Popescu Andrei, C.N. „Vasile Lucaciu”; Herţe Turda Alexandra, Şc. ”D. Cantemir”; Opriş Iuliana, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Pop Rahela, Şc. ”D.Cantemir”; Tibil Oana, C.N. „Vasile Lucaciu”; Fechete Şerban, C.N. „Gheorghe Şincai”; Muntean Tudor, C.N. „Vasile Lucaciu”; Nagy Alin, C.N. „Vasile Lucaciu”; Rogozsan Robert, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”.
Premiul II
Ban Erik, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Biriş Marc, C.N. „Gheorghe Şincai”; Buda Larisa, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Nodiş Teodora, C.N. „Gheorghe Şincai”; Bilaşco Mara, C.N. „Gheorghe Şincai”; Dancu Tudor, C.N. „Gheorghe Şincai”; Diaconescu Răzvan, C.N. „Vasile Lucaciu”; Gheţe Ruxandra, C.N. „Gheorghe Şincai”; Ocian Oana, Şc. ”D. Cantemir”; Rus Tudor, C.N. „Gheorghe Şincai”; Prună Ştefana, C.N. „Gheorghe Şincai”; Abrudan Sara, Sc. „Lucian Blaga”; Barbul-Zetea Luca, Şcoala Gimn. Nicolae Iorga; Indrecan Călin, Şc. ”D. Cantemir”; Lupşe Iasmina, Şc. ”D. Cantemir”; Sava Rareş, C.N. „Gheorghe Şincai”; Varga Andrei, C.N. „Gheorghe Şincai”; Varga Renata, Ş.G. ”G. Coşbuc”.
Premiul III
Ardusadan Darius, C.N. „Vasile Lucaciu”; Buia Theodor, C.N. „Vasile Lucaciu”; Cîmpean Lukas, C.N. „Gheorghe Şincai”; Ciulavu Paul, „Lucian Blaga”; Coman David, C.N. „Vasile Lucaciu”; Cosma Andrei, C.N. „Vasile Lucaciu”; Dumitriu Marian, C.N. „Gheorghe Şincai”; Hitter Sebastian, Şc. ”D.Cantemir”; Naşcu Matei, C.N. „Gheorghe Şincai”; Pop Larisa, C.N. „Gheorghe Şincai”; Moruţan Maria, C.N. „Gheorghe Şincai”; Giurgiu Alex, C.N. „Vasile Lucaciu”; Stainer Patricia, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Stenczel Adrian, Şcoala Gimn. „Nicola Iorga”; Tar  Ivett- Dora,    Şcoala Gimnazială “Octavian Goga”; Trandafirescu Alexa, Şc. ”D. Cantemir”; Tunyogi Kevin, C.N. „Vasile Lucaciu”; Sălăgean Mircea, C.N. „Gheorghe Şincai”; Băieşu Cătălin, Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”; Man Rareş, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Paşca David, „Lucian Blaga”; Poduţ Darius, Ş.G. ”G. Coşbuc”; Tătaru Andrei, C.N. „Gheorghe Şincai”.

In asteptarea premiilorClasa a VI-a

Premiul de excelenţă
Dragoş Andreea, C.N. „Vasile Lucaciu”; Lazea Darius, C.N. „Gheorghe Şincai”; Mesani Raysa Ariana, Şc. Gim. „AL.I. Cuza”; Pop Andreea, C.N. „Vasile Lucaciu”; Ştirbu Silvia, C.N. „Vasile Lucaciu”
Premiul I
Suru Lia, C.N. „Gheorghe Şincai”; Suciu Bogdan, Şc. ”D.Cantemir”; Zlampareţ George, C.N. „Gheorghe Şincai”; Brăgaru Maria, Liceul de Arte; Gulin Tudor, C.N. „Gheorghe Şincai”; Iliuţă Filip, C.N. „Gheor­ghe Şincai”; Mecea Corina, Ş.G. “G. Coşbuc”; Filip Radu, C.N. „Vasile Lucaciu”.
Premiul II
Robu Raluca, C.N. „Vasile Lucaciu”; Iştovan Irina,    ŞC. GIM.Lăpuşel; Şeu David, Ş.G. ”G. Coşbuc”; Moge Antonia, C.N. „Gheorghe Şincai”; Rus George Daniel, Lic. Teoretic „Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca; Bonaţ Elida, C.N. „Vasile Lucaciu”; Pop Alexandru, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Vincze Denisa, C.N. „Vasile Lucaciu”; Pop Ştrempel  Alexandru, C.N. „Gheorghe Şincai”; Dan Izabela, C.N. „Gheorghe Şincai”; Oşan Andreea, C.N. „Gheorghe Şincai”; Pop Andrei Gabriel, C.N. „Gheorghe Şincai”.
Premiul III
Lupşe Alexia,    Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Cozma Carla, C.N. „Gheorghe Şincai”; Polgar Alessia, C.N. „Gheorghe Şincai”; Ciule Alexandru, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Drule Daniela, Ş.G. ”G. Coşbuc”; Chelement Celia, Şc. ”D. Cantemir”; Ciociu Tudor, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Pop Cristia Maria, Şc. Gim. „AL.I. Cuza”; Marian Iulian Gabriel, Şc. Gim. „AL.I. Cuza”; Mesaroş Radu, C.N. „Vasile Lucaciu”; Micheş Eric, C.N. „Gheorghe Şincai”; Moldovan Mihai, C.N. „Gheorghe Şincai”; Mureşianu Ştefania Carmen, Şc. Gim. „AL.I.Cuza”; Pălincaş Mihai, Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş”; Petrenciuc Amelia, C.N. „Vasile Lucaciu”; Pop Mara,    C.N. „Gheorghe Şincai”.

Clasa a VII-a

Premiul de excelenţă
Talpoş Carina, C.N. „Vasile Lucaciu”; Ciceu Denis,    C.N. „Vasile Lucaciu”; Maxim Sonia, C.N. „Gheorghe Şincai”; Dragoş Monica, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Zaharie Oana,    C.N. „Vasile Lucaciu”; Herzal Radu,    C.N. „Gheorghe Şincai”; Turda Raul, C.N. „Gheorghe Şincai”.
Premiul I
Herţeg Ioana    C.N. „Vasile Lucaciu”; Afrăsinei Cătălin, C.N. „Gheorghe Şincai”; Vanciu Daria,    C.N. „Vasile Lucaciu”; Nechita Florina, C.N. „Gheorghe Şincai”; Biriş Erik, C.N. „Gheorghe Şincai”; Bonto Iulia, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Bonyhai Alex Stefan, „Lucian Blaga”; Lendel Andreea, C.N. „Gheorghe Şincai”; Mercea Cezar,    Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Tătaru Mihai, C.N. „Gheorghe Şincai”.
Premiul III
Săsăran Tania, C.N. „Vasile Lucaciu”; Scoropan Cristian, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Nagy Sara, „Avram Iancu”; Riglea Teodora,    C.N. „Gheorghe Şincai”; Teglaş Bogdan, C.N. „Gheorghe Şincai”; Ţiple Iulia, Şc. „Lucian Blaga”; Cupşa Cosmin,     Şc. Gim. Asuaj; Ardelean Alexandru, Şcoala Gimn. „Nicolae Iorga”; Bonte Eduard,    Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Opriş Denis, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Schiau Alex, „Lucian Blaga”; Şuba Giulia, Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”; Tönkö Zsanett, Şcoala Gimnazială “Octavian Goga”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.