O implicare firească

0
492

Din anul 1968, sunt băimărean cu acte în regulă. Pe scena Teatrului Municipal, am interpretat (şi trăit, desigur…) aproximativ două sute de roluri. Tot atîtea vieţi, deci. „C-aşa-i în teatru”, vorba unui ilustru confrate. Unde mai pui că strămoşii paterni îşi au obîrşia dincolo de deal; în Budeşti mai precis. După cum mi-a demonstrat, la faţa locului, bunul şi dragul meu părinte – lină să-i fie plutirea prin pulberea de stele. Am toate motivele, deci, să-mi doresc fierbinte ca neamul şi neamurile să mi le ştiu pe deplin fericite.
Foarte inspirata idee şi propunere (pe lîngă multe altele) a primarului Cătălin Cherecheş, ca urbea noastră să devină, pînă în anul 2021, Capitală Europeană a Culturii mi-a înflorit sufletul, mai ales că, înainte de aflarea veştii, nimicul îmi cam dădea tîrcoale.
Mult n-am mai stat pe gînduri, iar primi paşi i-am şi făcut sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” (director dr. Teodor Ardelean), a Planetariului (director Ovidiu Dragomir), şi ultima dată (2 februarie a.c.) chiar cu sprijinul şi în colaborare cu Instituţia Prefectului (ing. Anton Rohian), să mă prezint de cîteva ori în faţa băimărenilor cu ce-am crezut eu că le-aş putea stîrni interesul: proiecţii de filme (suport DVD) muzical-biografice; concert de colinde din repertoriul internaţional, într-o interpretare memorabilă a celor trei tenori de talie universală; un concert simfonic sub genericul „Oda Bucuriei pentru toţi”, iar la începutul acestei luni mi-am prezentat recitalul interactiv de poezie românească, „Vă dăruiesc iubirea”, în chiar Sala Mare a Prefecturii. Atunci le-am promis celor prezenţi, spectatori şi înalte personalităţi politico-administrative, că nu voi sta cu mîinile în sîn şi că în mod firesc mă voi implica cu intreaga mea fiinţă în acest nobil proiect pentru devenirea municipiului Baia Mare o Capitală Europeană a Culturii. Între timp m-am înscris (al 64-lea…) şi pe lista voluntarilor de la Fundaţia implicată în realizarea acestui proiect. Persoanei din conducerea Fundaţiei, contactată în acest scop, i-am dat şi numărul de telefon la care să fiu solicitat, în vederea unei colaborări mult dorite de către subsemnatul. După o lună de tăcere, nerăbdător, încă mai aştept. Poate, poate… Cine ştie! Un dram de încredere zău că merit, căci, har Domnului, am cu ce să vin de-acasă: cu recitalul de poezie românească de care am amintit deja; proiecţii video cu spectacole integrale de Operă şi Balet, în montări şi interpretări memorabile; serialul TV de mare succes „Spectacolul lumii” (220 de episoade) cu Ioan Grigorescu; concerte muzical-educative pentru copii şi tineri; concerte de muzică simfonică de mare popularitate; filme româneşti şi străine (5 stele) de cinematecă, deţinătoare a prestigioase premii internaţionale; documentare cultural-artistice despre celebre personalităţi din domeniu, dar şi pe teme religioase; documentare despre oameni şi locuri încărcate de istorie; concerte de muzică lejeră cu orchestre renumite pe întregul mapamond: James Last, Vangelis, Louis Clark, Andre Rieu (14 ore), Celtic Woman etc.: integrala concertelor şi a simfoniilor beethoveniene, cu mari orchestre şi dirijori celebri la pupitrul dirijoral, şi cîte şi mai cîte, dintr-o videotecă mereu îmbogăţită, prin ani şi ani, cu pasiune şi dăruire. Vizionările pot fi programate în orice sală dotată cu un videoproiector, prezentarea prealabilă a programului aparţinîndu-mi în exclusivitate, fiind pregătit deja şi cu programe adecvate pentru Ziua de Mărţişor, 8 Martie, Ziua îndrăgostiţilor, şi nu numai. Intrarea la toate acestea va fi doar… pe ochi frumoşi. Mijloacele de popularizare a unor astfel de evenimente, trebuie să recunosc, că-mi sînt extrem de limitate, instituţiile organizatoare fiind cele mai în măsură s-o facă prin comunicate de presă, invitaţii lansate etc.
Eu cam de atîtea doar mă simt capabil, urmînd ca propunerile pentru eventuale colaborări (tel: 0262-276960; 0756639905) să le primesc cu sinceră bucurie, căci firească şi sinceră îmi este dorinţa de-a mă implica pe deplin în realizarea proiectului „Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii”, dorit cu ardoare, iniţiat şi susţinut de către primarul Cătălin Cherecheş. Să-i fim alături s-ar cuveni!
Paul ANTONIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.