La Vadu Izei – Valea Stejarului, asfaltată într-un final

0
726

Drumul de la Valea Stejarului, comuna Vadu Izei, a fost reabilitat. Astfel, s-a asfaltat un tronson de circa patru kilometri. Investiţia s-a realizat prin Ministerul Dezvoltării şi a fost în cuantum de puţin peste un milion de euro. Din această sumă, primăria a avut o mică parte de cofinanţare, de câteva procente. Oamenii de acolo au aşteptat de o viaţă asfaltarea drumului pe care umblă zilnic, însă fără prea mari speranţe. „Am crezut că nu mai apuc să văd asfalt pe acest drum. Am tot umblat prin noroi şi gropi zeci de ani, până s-a asfaltat. Acum putem să umblăm şi noi în condiţii normale”, a declarat Nelu I., localnic din zonă. „În sfârşit putem circula pe acest drum, zilnic, aşa cum trebuie, fără să ne mai umplem de noroi când plouă, sau de praf când e cald. E bine că s-a asfaltat, chiar dacă abia acum”, ne-a precizat un alt cetăţean din Vadu Izei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.