Petru Pop a demisionat de la Minaur!

0
565

Petru Pop a decis să-şi înainteze demisia, ieri, din funcţia de antrenor principal al HCM Minaur Baia Mare, motivul constituindu-l, probabil, situaţia în care se află gruparea de pe Valea Roşie, cu doar zece jucători în acest moment şi în pericol de a nu prinde play-off-ul. Petru Pop a fost cel care a continuat munca începută de Lars Walther, dar se pare că tehnicianul a ajuns la capătul răbdărilor şi a luat decizia de a nu mai continua cu campioana României. „Echipa trebuie să se salveze, băieţii trebuie să lupte pînă la ultima picătură. Minaur se poate salva! Plec cu puţină mîndrie. Indiferent de rezultatul obţinut în ultima vreme, lumea ne-a felicitat după fiecare joc. Îi doresc tot binele din lume echipei Minaur”, a declarat Petru Pop la puţin timp după decizia luată. Petru Pop este unul dintre tehnicienii care a demonstrat la Minaur, ce a ştiut să-şi mobilizeze elevii la fiecare meci şi care merită să antreneze în liga naţională. Noi îi dorim mult succes şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut la Minaur în perioada asta dificilă.
Pînă la finalul sezonului, conducerea clubului este decisă să dea credit tot unui antrenor local, urmînd să aleagă dintre trei nume: Raul Fotonea, Ioan Marta şi Florin Mironescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.