Aniversare la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”

0
959

Patronul spiritual al Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare a fost, în 26 februarie, aniversat în prezenţa dascălilor şi elevilor unităţii liceale. La eveniment au participat autorităţi judeţene şi locale, dar şi directori ai colegiilor naţionale din municipiul Baia Mare şi  inspectori şcolari. Întâlnirea a fost una de suflet. „Ne-am gândit la o întâlnire de suflet, la o întâlnire de suflet între invitaţii care au fost de acord ca o parte din timpul dânşilor să-l petreacă alături de noi, o întâlnire de suflet cu generaţii care au clădit sau clădesc ceea ce fiecare dintre noi simţim, intuim şi în mod evident transcende timpul. E vorba despre spiritul şincaist. Sunt convins că de acolo, de sus, Gheorghe Şincai ne priveşte pe toţi, cu recunoştinţă pentru cei care au luminat şi călăuzit generaţii de elevi ai acestui liceu, cu respect pentru profesorii care astăzi, în fiecare clipă, dau din sufletul şi cunoştinţele lor elevilor şi cu dragoste pe elevii colegiului nostru, care suntem siguri că în timp vor construi”, a punctat directorul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare, Cristian Heuberger. Evenimentul a fost coordonat de profesoara Anca Hendea. „Astăzi ne gândim şi exprimăm cu voce tare că a nega istoria este ca şi cum ne-am nega amintirile. Un om fără amintiri este un om bolnav. O comunitate îşi trădează memoria, riscă să se dezintegreze sub presiunea globalizării. A fi european presupune să fii în primul rând un bun român”, a adăugat Anca Hendea. La rândul său, profesorul Ioan Mureşan, fostul director al colegiului,  a amintit faptul că peste trei ani se va aniversa centenarul acestei  şcoli, eveniment la care, după cum şi-a exprimat speranţa, va participa întreg municipiul Baia Mare. În cadrul evenimentului, elevi ai colegiului au susţinut un spectacol cu muzică, poezie  şi o prezentare istorică. De asemenea, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare a interpretat cântece patriotice, iar actorul Claudiu Pintican, a susţinut un recital de poezie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.