De câţiva ani, atmosfera satului Deseşti a fost înviorată de prezenţa tânărului preot Ioan Ardelean. Nu sunt atât de priceput să descriu cămaşa liturgică pe care o poartă, prin misie, în faţa altarului, ci îmi este mai la îndemână să-i observ o energie veritabilă în plan social şi cultural. Deşi suntem într-o viteză lumească fără precedent, părintele şi-a asumat, în forme adecvate acestui timp, statura preoţilor de ţară care au luminat satele noastre. Ca un paradox, deşi suntem în vremea internetului, satul are nevoie de o nouă vibraţie a sufletului. Un nou cosmos spiritual. Pentru cei care am rămas în acest spaţiu. Aşa, la Deseşti, pe lângă poezie, a venit pictura. Despre toate acestea, cu un alt prilej. Acum doresc a vă spune o poveste de timp recent. Într-o seară, vecina Niţa aruncă o exclamaţie: ce frumoasă nuntă i-a făcut părintele unei fete! Ştiam că nu are prunci de nuntit părintele. Atunci nu poate fi vorba decât de o fată din Plasamentul familial pe care părintele Ardelean îl are în grijă de câţiva ani buni. Curiozitatea m-a dus să dezleg înţelesul poveştii. Aşa este, cum am bănuit. Este vorba de o tânără care a crescut în această atmosferă ocrotitoare. Despre care merită să afle mai multă lume. Iată povestea. Anamaria s-a născut în Băiuţ şi a ajuns în plasament la vârsta de trei ani. Era la Leagănul de copii din Sighetu Marmaţiei împreună cu alţi doi fraţi: Daniel şi Mirabela. Anamaria a stat sub veghea părintelui Ardelean timp de 16 ani. Aici a învăţat multe. Pe lângă şcoală, ea a deprins felul de a fi în familie, de a învăţa deprinderi de viaţă independentă. De a observa modele de viaţă. De a avea garanţia că viitorul poate să-i aparţină. Vremea a trecut. Ea ar putea spune mai multe despre vieţuirea în Plasamentul familial de la Hoteni şi Deseşti. A venit şi ceasul de floare al vieţii. Sorocul nunţii. Intrarea în casa proprie care, după rânduiala creştină, are parte de un ritual vechi. A venit mirele Ion, care a auzit de Anamaria din vorbele bune ale unor oameni maturi din Groşii Ţibleşului. S-au cunoscut, iar după un an au hotărât să treacă prin poarta vieţii. Cununiile, civilă şi cea religioasă, au avut loc la Deseşti. Petrecerea, la Groşii Ţibleşului. Naşi au fost Gheorghe Bohotici, primarul comunei Deseşti şi Otto Seştak, director naţional al Hope and Homes for Children România, de care aparţine Plasamentul. A fost lume multă la nuntă. Un autocar din Deseşti a dus nuntaşi la Groşii Ţibleşului. Tinerii miri au primit multe daruri, dar cel mai de preţ a fost sufletul celor peste două sute de nuntaşi care au ţinut să fie alături prin trecerea spre împlinirea vieţii. Ion lucrează la fabrica de mobilă din Târgu Lăpuş. Anamaria mai învaţă. Tânăra familie Bud locuieşte acum în Groşii Ţibleşului. Această poveste are multe înţelesuri. În primul rând, o tânără a fost crescută în curăţenie lăuntrică. A simţit aproape căldura unor oameni care învaţă lecţia desăvârşirii. Care dăruiesc altora măsura încrederii. Scânteierea făpturii umane. Grecii socoteau paideia, educaţia, formarea omului în timp şi în suflet. Fiind chiar o faţă a divinului. Cu toată graba acestei lumi, este nevoie să căutăm izvorul omeniei. Pentru asta, neapărat să fim laolaltă. Iubirea faţă de oameni este salvarea comunităţii. Povestea auzită de la preotul Ardelean are semnul temeliei. Mai ales că el, de o vreme încoace, este un arhitect de suflete, nu numai în faţa altarului, ci şi pe Uliţa Bisericii. Este şi un bun cunoscător al naturii umane. Ştie să alunge singurătatea din fiinţa celor părăsiţi. Mai ales că nu uită buna rânduială a firii din Maramureş. În povestea celor doi tineri a perindat tot ritualul de nuntă. Să simtă că fac parte dintr-o familie de vază. Fie cuvintele mele o târzie oraţie de nuntă.
