Miting al fermierilor, în Bucureşti

0
763

Producătorii agricoli au renunţat la protestul programat la 1 martie şi l-au amînat pentru ziua de mîine, 23 martie. Fermierii care doresc să participe la protest sînt rugaţi să sune la organizatorul deplasării spre capitală, ing. Andrei Csatlos, tel. 0723-857225. Plecarea se face deseară, din Baia Mare, cu un autocar sau cu un microbus, după numărul celor care se înscriu.
Dr. Claudiu Frânc (foto), preşedintele Federaţiei APA Transilvania, ne spune că revendicările fermierilor au rămas cam aceleaşi. Ei cer modificarea Ordinului 619/2016, cu prorogarea termenului de transformare a asociaţiilor în cooperative sau grupuri de producători, pînă la modificarea Legii 566 (se află în Parlament de anul trecut); corelarea definiţiei de „fermier activ” cu legislaţia europeană în vigoare, în sensul recunoaşterii asociaţiilor înfiinţate în baza O.G. 26/2000, ca fermieri activi; reintroducerea în Ordinul 619 a art. 79-81, cu privire la atestarea statutului de crescător de către asociaţiile reprezentative; modificarea graficului de implementare a modulelor de plăţi pentru plata ANTZ bovine şi ovine, concomitent cu modulele de plată pentru vegetal şi plata imediată a acestuia, în luna martie 2016; suspendarea prevederilor Legii nr. 17 din 2014, legea vînzării pămînturilor către străini; modificarea legislaţiei pe sectorul lapte, privind etichetarea produselor de lapte şi a condiţiilor care se impun în comerţul cu lapte; eliminarea taxei pe ambalaje; amînarea de la plata impozitelor datorate de către fermieri, fără penalităţi de întîrziere, pînă la plata integrală a subvenţiilor; eliminarea plăţii contribuţiei CAS pentru fermierii plătitori de impozit pe normă de venit şi calcularea impozitului datorat către CAS la nivelul normei de venit, nu la salariul minim pe economie; elaborarea unei scheme de plată din pachetul mediu şi climă pentru fermierii din zonele defavorizate şi montane, care exploatează suprafeţele agricole deţinute în proprietate cu animalele proprii; eliminarea interdicţiei de accesare a pachetului 6 pajişti de agricultură ecologică, în zonele de agromediu; dimensionarea financiară a pachetului 6 la 302 euro/ha; condiţiile de eligibilitate pentru sprijinul cuplat în zootehnie pentru bovine şi ovine să nu fie stabilite la data depunerii cerereii; dublarea sumei ANTZ pentru deţinătorii de ovine între 50 şi 150 de capete; transhumanţa să fie susţinută financiar, ca în UE; desecretizarea cererii unice de plată depusă la APIA, pentru a putea fi vizualizată de fiecare fermier şi a evita fraudele; acordarea minimisului la sectorul ovine să se facă pentru tineretul femel de înlocuire matcă; eliminarea controalelor pe SMR în perioadele de fătări la ovine şi acţiunile de control şi inspecţie să se facă în comun de către APIA, ANSVSA şi ANZ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.