Oare de ce statul român îi protejează pe producătorii de alimente, cu preţul nesiguranţei pentru consumatori? O nouă legislaţie în domeniul alimentar este obligatorie, pentru sănătatea celor care cumpărăm zilnic pîine, carne şi lapte de la magazinul din colţ!
Nu avem încredere în alimentele din reţeaua publică, riscurile la care ne supunem sînt prea mari. Industria alimentară produce pentru toată lumea, cea mai mare afacere din lume este aceasta, familiile cheltuie jumătate din venit pentru produsele care ne menţin viaţa. Procesatorii aplică tehnologii ce contaminează alimentele cu substanţe străine, care pun sănătatea consumatorilor în pericol. Jumătate dintre boli sînt efect al alimentaţiei bazate pe produse aditivate. Omul ar trebui să renunţe la hrana convenţională, în favoarea alimentelor ecologice.
Marile şi micile lanţuri alimentare ne oferă totul de-a gata, la preţ mic, în ambalaj frumos, însă înăuntru se află cu totul altceva decît hrană adevărată. Cea mai mare grijă a omului a dispărut, avem mîncare din abundenţă, doar că este de slabă calitate nutritivă şi biologică. Roşiile produse pe sol artificial nu pot susţine viaţa, deoarece sînt obţinute din trei elemente chimice, azot, fosfor şi potasiu. Roşia naturală, „de grădină”, conţine sute de (micro)elemente. Azi, doar milionarii îşi pot permite alimente adevărate, pe care şi le produc singuri, sau le cumpără cu preţuri exorbitante. Noi, cei de rînd, consumăm de nevoie hrană chimizată, ce decade adesea în antihrană, cum este în cazul brînzei infectate cu Ecoli tulpina O26 (deşi sursa încă nu este stabilită cu certitudine). Lanţul alimentar fermier-procesator-comerciant se autocontrolează (cum o fi asta?!), iar statul exercită doar un anemic supracontrol la 0,1% din produse. Statul s-a retras de bună voie, de vreo şapte ani, după aderarea la UE, din acest sistem. Deci nu îşi mai asumă nici o responsabilitate, iar morbiditatea din cauze alimentare a explodat.
Statul nu ar trebui să evadeze de la responsabilitatea de a verifica alimentele. Producătorii incorecţi ar trebui să fie închişi total, cel care falsifică alimente să nu mai aibă voie să administreze unităţi de procesare. Nu este posibil ca muncitorii din fabrica de lapte să nu se spele pe mîini cînd prepară brînza. Şi totuşi, aşa se întîmplă, de aceea au murit acei copii! Uităm că hrana e sfîntă, că pe pîine trebuie să facem o cruce, că animalul era socotit ofrandă… Vinul şi laptele sînt băuturi ale vieţii, nu un simplu produs ambalat UHT sau DOC…
Nu ştim ce consumăm, nu ştim de unde provine hrana pe care o avem de trei ori pe zi în farfurie. Dacă am vedea cum este preparată, în ce condiţii de igienă şi siguranţă alimentară, dar mai ales din ce este fabricată, am ezita să o înghiţim. Alimentele sînt certificate de medici veterinari de stat şi de laboratoare de stat – ne întrebăm în zadar cum se face că brînza Brădet cu Ecoli a ajuns în Italia!
Traseul de la furcă la furculiţă s-a lungit cît Ecuatorul. Acum, vaca paşte în Brazilia, carnea ajunge în portul Roterdam, este cumpărată de un intermediar din Germania şi distribuită cu camionul TIR în toată UE. Nu avem cum să verificăm dacă animalul a fost sănătos, tratat cu antibiotice fără pauză, hrănit cu alimente modificate genetic – interzise la noi. Nu ştim dacă furajele conţineau micotoxime sau nu. Nici hormoni.
Cîtă diferenţă faţă de mîncarea ţărănească, pe care bunicii noştri o produceau cu grijă! Parlamentul ar trebui să regîndească sistemul de producere a alimentelor, pentru siguranţa consumatorilor. Hrana înseamnă viaţă şi trebuie să o respectăm!
