Dans sportiv: Rezultate deosebite pentru Galactic Dance la „Cupa Cetăţii Alba Iulia”

0
671

În data de 19 martie, Alba Iulia a fost capitala dansului sportiv din Transilvania. Concursul organizat de clubul de dans sportiv Top Dance 2007 Teiuş a adunat la start peste 180 de perechi de la cluburile de profil din ţară.
Concursul a găzduit atît competiţii adresate sportivilor începători (concursuri de debutanţi sau precompetiţionale), cît şi competiţii destinate sportivilor mai avansaţi, şi anume categorii de Open Basic. Brigada a fost formată din 21 de arbitri din Timişoara, Alba Iulia, Târgu Mureş, Iaşi, Baia Sprie, Oradea, Cluj şi Sibiu.
Clubul de dans sportiv Galactic Dance a participat la această competiţie cu 3 perechi, obţinînd 3 clasări pe podium şi 4 clasări în finală: Mihai Burjan – Waltner Brianna au ocupat locul 5 în finala clasei E 16-34 secţiunea Latino Americane şi locul 7 la aceeaşi categorie, secţiunea Standard; sportiva Iulia Săsăran a obţinut la categoria Solo Fete 8-9 ani, locul 3, lăsînd în urma sa 30 de alte concurente din toate colţurile ţării. La cea mai avansată categorie din acest concurs, sportivii clubului Alex Lazea şi Valu Kriszta s-au calificat în finalele concursului de Open Basic, atît Standard, cît şi Latino, obţinînd la ambele categorii medalia de bronz. Este o performanţă deosebită pentru clubul băimărean Galactic Dance, care reuşeşte să se întoarcă mereu acasă cu rezultate frumoase, indiferent unde se desfăşoară competiţia.
Sportivii băimăreni se pregătesc pentru următoarele concursuri ce vor avea loc în Cluj, Timişoara şi Baia Sprie, dar vor organiza şi ceva frumos pentru publicul băimărean cu ocazia Zilei Mondiale a Dansului!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.