În Remetea Chioarului se lucrează la alimentarea cu apă

0
1057

Lucrările pentru introducerea reţelei de apă în Remetea Chioarului sunt în toi. Astfel, în comună se implementează un proiect complex prin care se realizează alimentarea gospodăriilor cu apă potabilă în toate satele aparţinătoare.

În acest moment lucrările au ajuns în Remecioara, unde se vor finaliza în acest an. Mai urmează Berchezoaia, care practic este ultima localitate unde se va încheia proiectul: „Lucrăm în Remecioara la reţeaua de apă. Sperăm ca în acest an să o finalizăm şi să o dăm în funcţiune. S-a construit o staţie de filtrare şi tratare a apei, un bazin de stocare a apei şi reţeaua stradală la care se conectează oamenii şi care acum este în lucru. De investiţie vor putea beneficia în jur de 120 de familii, doar aici. Proiectul, în cuantum de 10 milioane de lei, a fost finanţat prin Ordonanţa 28. El este implementat pe mai multe etape: prima a fost Remetea, apoi Berchez, Posta, care este spre finalizare, iar acum se lucrează la Remecioara. Urmează etapa a cincea, adică Berchezoaia”, a declarat Teodor Teofil Todea, viceprimarul cu atribuţii de primar al comunei Remetea Chioarului. Cetăţenii sunt mulţumiţi că li se introduce apa şi nu vor mai avea probleme la acest capitol: „Aşteptăm să se finalizeze reţeaua de alimentare cu apă şi să ne conectăm la ea, în acest fel nu vom mai avem probleme cu apa vara, când e secetă”, a precizat Ghiţă F., localnic. „Vrem să ne legăm la apă, ca să avem la robinet apă ca tot omul civilizat”, ne-a spus şi doamna Florica.

Căminul cultural nou construit
Căminul cultural nou construit

Cămin cultural nou, construit în Remecioara

De asemenea, s-a finalizat şi un cămin cultural în localitatea Remecioara, dar din resurse proprii de această dată, la care lucrările au început în anul 2013.  Obiectivul este cu atât mai important cu cât, înainte, nu exista nimic de acest gen aici, unde să se poată face o întâlnire. Investiţia s-a ridicat la circa 200.000 de lei. Construcţia a fost făcută practic de la zero şi s-a terminat anul trecut, având utilităţi complete. Acum, toate întâlnirile din sat, activităţile culturale, se desfăşoară în noul cămin.

Drumuri comunale asfaltate

Tot recent s-au terminat şi lucrările la drumul comunal DC76, care face legătura între Remetea Chioarului şi Posta. Astfel, un tronson de circa 6 kilometri s-a asfaltat. Investiţia a fost făcută tot pe Ordonanţa 28, primăria suportând doar cheltuielile neeligibile din proiect. În schimb, pe drumul comunal DC72, Posta-Finteuşu Mare, lucrările sunt încă în derulare. Şi aici, mai trebuie construite doar acostamentele şi câteva podeţe laterale, după care investiţia se finalizează. Drumul are 3,5 kilometri lungime.

Lucrări la alimentarea cu apă potabilă
Lucrări la alimentarea cu apă potabilă

Canalizarea, o problemă

Dacă la capitolul de alimentare cu apă comuna stă bine, la canalizare situaţia este alta. Primăria doreşte construirea unei staţii de epurare proprie, însă cei de la Ministerul Mediului nu le dau voie. Ei le sugerează altă variantă: conectarea canalizării la reţeaua din Săcălăşeni. Soluţia propusă de la centru este viabilă, dar nu pentru administraţia locală, deoarece rezolvarea problemei în acest fel ar fi prea costisitoare din punct de vedere economic. Tocmai din acest motiv, primăria încearcă acum să obţină girul de la minister pentru realizarea unei staţii proprii. Dacă vor reuşi însă, rămâne de văzut: „Încercăm să obţinem un aviz pentru o staţie de tratare şi epurare proprie. Proiectul este depus deja la Ministerul Mediului. Ei ne cer să ne legăm la reţeaua comunei Săcălăşeni, dar până acolo e o distanţă de 12 – 13 kilometri şi ca să mergi de aici cu reţele de canalizare până la Cătălina, vă daţi seama că e prea mult. Ei vor să modernizeze şi să extindă staţia aceea şi noi să mergem acolo, dar este foarte costisitor acest lucru pentru noi. Ne costă peste 4 milioane de lei lucrarea asta. Mai mult, dacă drumul judeţean va intra în reabilitare, că, după cum am înţeles, e posibil să intre, atunci nu ne mai dau voie şi trebuie să intrăm peste proprietăţi, peste marginea drumului. Este complicat. De aceea dorim construirea unei staţii proprii. Pentru asta am şi achiziţionat terenul, l-am intabulat numai ca să facem această lucrare. Momentan nu există deloc reţea de canalizare cu excepţia a 200 de metri la blocul de locuinţe şi cam atât, dar este nesemnificativă. În acest proiect de canalizare am vrea practic să construim o staţie de epurare proprie şi canalizare în Remetea şi Berchez, în primă fază, unde este deja finalizată apa, că se leagă una de alta. Ar urma apoi şi celelalte sate ale comunei”, a spus Teodor Teofil Todea.

Şcoala gimnazială Remetea Chioarului
Şcoala gimnazială Remetea Chioarului

Investiţii şi în domeniul învăţământului

Se lucrează şi la două grădiniţe din Berchez şi Berchzoaia, care se reabilitează şi se extind. Proiectul este derulat prin Ministerul Învăţământului, ei făcând totul, inclusiv licitaţiile. Cele două unităţi educaţionale deservesc circa 40 de copii. Momentan, şcolile din comună funcţionează. Totuşi, acum doi an s-au închis şcolile din Berchez (clasele V-VIII) şi Remecioara, unde a rămas doar grădiniţa. Copiii din aceste localităţi vin de atunci cu microbuze la şcoala din centrul de comună.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.