Vreau şi eu în comunism!

0
602

În timpul construcţiei socialismului, 1944-1989, ne spunea propaganda acelor vremuri, inspirată de operele lui Karl Marx, că după desăvârşirea socialismului vom trece la comunism, unde fiecare va contribui cu ce poate şi cu cât se poate către societate şi va primi ce şi cât are nevoie. În cei 45 de ani de socialism şi cu ajutorul „dezinteresat” al URSS, n-am reuşit nici măcar să ne apropiem de comunism!
Tot Karl Marx spunea că o societate care trece la comunism trebuie să fie foarte dezvoltată economico-social. Cu toată strădania noastră şi a celui împuşcat în ziua de Crăciun, n-am reuşit să creăm acea societate multilateral dezvoltată.
Din 1990, am trecut la capitalism şi democraţie şi iată că în mai puţin de 25 de ani, datorită dezvoltării economico-sociale, am ajuns la „comunism” (este drept, nu toţi), dar noi ne bucurăm pentru cei care au ajuns. Mass-media, care mai este liberă, ne arată zilnic cine se bucură de privilegiile „comunismului”: instituţiile statului, mai ales Justiţia, SRI, SPP, CCR, ICCJ şi altele care primesc de la stat atât cât vor, fac ce vor, nu dau socoteală nimănui. Greşelile (cu intenţie sau nu) le plătim noi ceilalţi, care nu beneficiem de conceptele „comunismului”, pentru că CEDO obligă statul la despăgubiri. Iar statul suntem noi toţi. Statul nu-i obligă la plată pe cei care au greşit (deci sunt deasupra legilor). Aceste instituţii au devalizat ţara prin retrocedările ilegale pentru care nu plăteşte nimeni. Securitatea, care în regimul trecut era considerată organ de represiune, ne conduce foarte bine, fiind în toate sferele societăţii (acoperiţi sau neacoperiţi).
Pentru a face o diferenţă (dacă există) între democraţia comunistă şi cea capitalistă, o să prezint două exemple antitetice. În 1946, au avut loc primele alegeri democratice după ocuparea de către Uniunea Sovietică. Rezultatul a fost hotărât la Moscova. Ministrul de externe, Vâşinski, a intrat la regele Mihai I, a pus o listă de guvern pe masă şi a spus: „Acesta este guvernul României”.
În 2012, a avut loc un referendum pentru demiterea preşedintelui României. Rezultatul a fost covârşitor: 7,4 milioane de cetăţeni au votat pentru demitere (la alegeri, Traian Băsescu a avut 5 milioane de votanţi „pentru”), însă Curtea Constituţională a invalidat referendumul, iar de la Bruxelles domnul Barroso a spus „Asta e lovitură de stat”. Unde este democraţia celor 7,4 milioane de votanţi români?
Petru BANCOŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.