S-a dat startul unei ample acţiuni de reparaţie a străzilor din Baia Mare

4
2895

Primarul Cătălin Cherecheş a fost pe teren pentru a verifica modul în care se lucrează la plombări

Miercuri, 6 aprilie, administraţia băimăreană a dat startul unei ample acţiuni de reparaţie a drumurilor din întreg municipiul Baia Mare. Până în 15 aprilie, toate drumurile cu gropi vor fi plombate, apoi autoritatea locală va intra în fiecare cartier cu lucrări ample de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere. Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare a făcut ieri o vizită în teren pentru a verifica modul în care societatea care a câştigat licitaţia publică pe contractul de întreţinere a drumurilor a început să îşi desfăşoare activitatea la nivelul municipiului Baia Mare.

foto 2 colaj deschidereCătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am demarat pe noul contract de întreţinere drumuri reparaţiile de primăvară, în special cele legate de plombări. Vrem ca în această săptămână să terminăm toate plombările din oraş. Avem, pe lângă aceasta, dorinţa să impulsionăm noul constructor, respectiv ARL Strabag şi să înceapă câteva lucrări importante cum ar fi asfaltarea pe drumul de pe Baraj, asfaltarea de pe străzile Iuliu Maniu şi Victor Babeş, asfaltarea de pe strada Oltului, asfaltările din zona străzii Horea respectiv a zonei dintre piaţă şi strada Crişan. Mai mult, ne dorim realizarea multor lucrări pe care le avem în cartierele unde s-a lucrat pe reţelele de apă şi canalizare. Este vorba despre cartierul Săsar, cartierul Gării, Valea Borcutului, inclusiv strada Valea Borcutului şi să vedem cum facem şi cu zona Ferneziu – Firiza. Aici nu mă refer la strada principală, pe care o vom reabilita şi o vom asfalta în această primăvară, ci străduţele mai mici care trebuiesc asfaltate. Mai mult, în cartierul Valea Borcutului sunt foarte multe străzi pe care le-am preluat prin donaţie, unde am făcut lucrări de apă şi canalizare, sunt drumuri de macadam pe care va trebui să le aducem la stadiul de asfalt. Aşadar, avem multă treabă în această primăvară şi băimărenii vor vedea o acţiune foarte hotărâtă în ceea ce înseamnă reparaţii de drumuri, abordarea lucrărilor de drumuri”.

În această perioadă, lucrările de reabilitare a drumurilor şi reparaţiile la tronsoanele rutiere vor fi efectuate de firma clujeană ARL, partener al societăţii de top Strabag. Acesta a câştigat licitaţia publică organizată de Administraţia Publică Locală şi în urma semnării contractului de execuţie societatea va opera cu preţuri mult mai rezonabile decât societăţile care au lucrat până acum la întreţinerea drumurilor din oraş. Până în 15 aprilie, administraţia locală va efectua lucrări de plombare urgente în toate cartierele şi zonele centrale. Până la 20 aprilie vor fi efectuate şi lucrări pregătitoare pentru locuri de joacă, respectiv lucrări de asfaltări în curţile unor grădiniţe şi şcoli. Până la finalul verii vor fi efectuate şi reparaţii izolate şi colmatări ale unor străzi principale din oraşul nostru.

În următoarele trei, respectiv şase luni, vor fi efectuate ample lucrări de reabilitare şi modernizare a străzilor din Baia Mare

• În cartierul Valea Borcutului vor fi efectuate diverse tipuri de lucrări: refacere de fundaţii, trotuare, parcări, reţea pluvială, dar şi asfaltări după finalizarea înlocuirii reţelelor de gaz. Va fi reabilitată strada Valea Borcutului, dar şi lateralul de pe lângă Căminul Cultural. Vor fi reabilitate străzile Frumuşeaua, Alunului, dar vor fi asfaltate şi străzile afectate de lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare: Borzaş, Cristian, Prunului, Lidia Agricola, Bilţiu Dăncuş şi Vida Geza.
• În cartierul Săsar vor fi executate ample lucrări de reabilitare, asfaltare carosabil şi trotuare, dar şi amenajare de parcări pe străzile: Victor Babeş, Iuliu Maniu, Ioan Slavici, Sănătăţii, Soarelui şi Gheorghe Marinescu. De asemenea, se va amenaja platforma denivelată la intrări în curtea şcolii Nichita Stănescu, pe str. Iza. Va fi reabilitat şi părculeţul de la Biserica Sf. Cruce. Va fi refăcut total perimetrul încadrat de străzile Gh. Marinescu – I. Maniu – V. Babeş – Victoriei. Va fi amenajat accesul din str. Victoriei spre bl. Victor Babeş nr. 162. Va fi reabilitat şi bd. Decebal în zona dintre Victoriei şi Independenţei. Se va face reabilitarea parţială a străzii Dimitrie Cantemir, cu parcări, în zona OPC.
• În cartierele Valea Roşie şi Valea Usturoiului se va intra la reabilitarea străzilor Valea Roşie, Măgura, Construcţiei şi Castanilor cu tot ce înseamnă refacerea de fundaţii a carosabilului, trotuare, parcări, consolidări şi asfaltare.
• Cartierul Griviţei va beneficia de toate tipurile de lucrări de reabilitare şi modernizare, de la refacerea de fundaţii, a reţelelor pluviale, asfaltare carosabil şi trotuare pe străzile Ferăstrăului, Teodor Aman, Griviţei, Barajului, Lunci, 8 Martie, Barajului, Corbului şi Răzoarelor.
• Cartierul Firiza va beneficia de lucrări complexe de refacere a fundaţiilor, asfaltarea carosabilului şi trotuarelor pe străzile Imaşului (de la bifurcaţia Baraj până la intrarea în Firiza), Fântânele, Blidar şi Lobodei.
foto 4 colaj deschidere• În Cartierul Oraşul Vechi se vor executa lucrări de refacere a străzilor din zona Mihai Eminescu afectate de lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare: Chioarului, Sebeşului, Dealul Groşilor, Cărbunari, Cerneşti, Dumbrăviţa şi Vrancei. Se va realiza şi reabilitarea străzii Arieşului, zona de case, va fi refăcută Piaţa 11 Iunie şi se vor reabilita şi străzile Pietrosului, Tineretului, Săsar, Universităţii, Salcâmului, Cloşca, Horea (Cloşca –  Simion Bărnuţiu), Oltului (Nisiparilor –  Vasile Lucaciu), Metalurgiei, Mesteacănului, Runcului, Gheorghe Şincai (trotuare), Nicolae Titulescu şi va fi asfaltată curtea interioară a blocurilor din zona străzii Horea 46.
• Cartierul Vasile Alecsandri va beneficia, de asemenea, de ample lucrări de reabilitare şi modernizare din partea administraţiei locale. Vor fi refăcute străzile afectate de lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare: Lebedei, Lupului, Bobâlna şi 13 Decembrie. Va fi amenajată platforma denivelată de la intrarea în curtea Şcolii Vasile Alecsandri, pe str. Banatului. Vor fi reabilitate străzile Mărăşeşti, zona de case, Coltău, Mărăşeşti, Păltinişului –  Grănicerilor – complex Şatra, Aleea Mărăşeşti, Macului (zona de blocuri), aleea de legătură dintre Păltinişului şi Grănicerilor, parcări şi trotuare pe strada Păşunii, dar şi pe strada Melodiei. Se va realiza trotuar nou spre blocurile noi din spatele intersecţiei Republicii cu Grănicerilor, reabilitări ale străzilor Gheorghe Doja şi Cosaşilor. Se va face giraţie în zona Italsofa.
• În cartierul Progresului se va realiza reabilitarea următoarelor străzi cu tot ce înseamnă refacere de fundaţii, asfaltare carosabil şi trotuare: 22 Decembrie, Progresului, Culturii, Ecaterina Teodoroiu, Agriculturii şi Luminiţei. Amenajări de parcări, trotuare şi alei vor fi făcute în zona administraţiei financiare – BCR – Serelor – Hortensiei, dar şi în zona străzilor Florilor şi Delavrancea.
• Cartierul Traian va beneficia, de asemenea, de investiţii la capitolul drumuri. Vor fi refăcute treptele în zona sălii sporturilor, va fi realizată o bandă suplimentară pentru viraj dreapta pe str. Aviatorilor, parcări şi accese în zona Republicii cu Traian. Sistematizare, parcări şi alei vor fi făcute în zona străzii Moldovei (zona dintre bd. Bucureşti – Republicii – Traian –  Unirii), în zona Oituz – Dobrogei, amenajare de sens giratoriu la intersecţia bd. Traian cu Transilvaniei.
• În cartierul Republicii vor fi reabilitate parcările de pe str. Coşbuc, zona adiacentă Şcolii nr. 14, amenajarea platformelor denivelate la intrările în curţile Şcolilor Nicolae Iorga, George Coşbuc şi Al. Ioan Cuza. Se va reface total zona Bilaşcu, parcări şi trotuare în zona podului Unirii şi refacerea totală a zonei Cuza Vodă (zona dintre bd. Bucureşti – Republicii –  Decebal – Coşbuc), inclusiv zona Semilună.
• Cartierul Gării va beneficia de ample lucrări de sistematizare, parcări şi alei în zona străzii Bogdan Vodă, amenajare de platformă denivelată la intrarea în curţile Şcolilor Dimitrie Cantemir, Al. Ivasiuc şi I.L. Caragiale. Va fi refăcut platoul şi trotuarul în zona Complexului Rapid Gară. Se vor realiza sistematizarea, parcările, aleile în zona plantelelor (în zona dintre bd. Bucureşti – Republicii – Gării – Traian).
În Cartierul Depozitelor sunt prevăzute reabilitarea străzilor Bazaltului, Fabricii, Iazului, va fi amenajată platforma denivelată la intrarea în curtea Şcolii nr. 18, de pe str. Filaturii. Se vor realiza sistematizarea, parcările şi aleile în zona străzilor Motorului, Depozitelor şi Mărgeanului, dar şi în zona Dragoş Vodă respectiv Filaturii. Asta înseamnă mai exact refacerea fundaţiilor străzilor, reabilitarea şi asfaltarea trotuarelor, aleilor şi a carosabilului. Va fi, de asemenea, amenajat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Motorului şi Mărgeanului.

4 COMENTARII

  1. Halal echipa din zona Garii,de trei saptamani au montat cateva borduri,probabil nu au timp sa munceasca daca beau toata ziua ,nemaivorbind de mizerie si deranj,rusine,ar trebui dati afara cu sefi cu tot care nu-i verifica si trage la raspundere

  2. Halal echipa din zona garii ,de trei saptamani pun niste borduri,nu lucreaza nimic in afara de bere,,mizerie si deranj,asta platim cu totii,ar trebui dati afara cu sefi cu tot presupunand ca sunt angajati

  3. Pe strada Marasesti, atat carosabilul, cat si o parte dintrotuare arata jalnic… Daca o femeie se incumeta sa iasa pe tocuri pe trotuar, risca sa faca entorsa, la ce cratere sunt in acel beton care e de cand lumea acolo…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.