Pledoarie pentru credinţă şi patriotism în două cărţi lansate de preotul Viorel Thira

0
553

“Să ne preţuim Biserica, să ne preţuim neamul”, este crezul preotului Viorel Thira care răzbate şi din cele două volume pe care le-a lansat în 7 aprilie, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Cartea “Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre” este “o pledoarie pentru credinţă”, deoarece, aşa cum spune autorul, “înainte de apariţia şcolilor, educaţia timpurie a poporului a fost făcută de preoţi, cei care au tâlcuit Evanghelia din faţa Altarului”.
Autorul mai arată că prima şcoală românească a fost “o şcoală mănăstirească”, înfiinţată în 1364, în Ieud. Cel de-al doilea volum, “Antologie de suflet şi inimă românească” aduce în atenţia cititorilor poezii şi texte în proză ale marilor scriitori români care vorbesc despre credinţă, dar şi de patriotism.
“Preotul român a fost în toată istoria noastră suflet din sufletul neamului român şi inimă din inima lui şi i-a înţeles durerea şi amarul. Preoţimea românească a fost întotdeauna alături de popor şi a plecat urechea pe pieptul lui şi i-a auzit bătaia inimii sfinte”, scrie autorul, preotul Viorel Thira în “Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre. “Părintele Viorel a avut privilegiul de a se afla în preajma unor mari personalităţi ale vremii şi să pătrundă în tainiţele cele mai ascunse ale marilor anticari bucureşteni de unde a savurat ca nimeni altul dulceaţa şi nobleţea cărţilor, căci, aşa cum zice cronicarul Miron Costin, nu este altă mai de folos zăbavă ca cititul cărţilor”, a punctat lector universitar doctor, preotul Vasile Borca. La rândul său, conferenţiar universitar doctor Florian Roatiş a remarcat faptul că “prima carte, “Crâmpeie din viaţă preoţimii noastre” este o pledoarie pentru credinţă, pentru Biserică, arătând rostul preoţilor în istoria culturii noastre”. De asemenea, conferenţiar universitar doctor Ştefan Vişovan a subliniat că “textele lui Viorel Thira se adresează sufletului şi inimilor românilor, întreţinând suflul patriotic al neamului, îndemnând la iubirea faţă de aproapele, la cercetarea bisericii şi la slăvirea lui Dumnezeu. Este totodată un imn de slavă adus cărţii, ca depozitar de informaţii, ca prieten şi sfătuitor, ca sursă de educare şi dezvoltare spirituală. Cartea şi biblioteca au fost întotdeauna pentru părintele Viorel Thira, oaze de linişte, loc de refugiu şi de regăsire”. În ce priveşte cel de-al doilea volum, “Antologie de suflet şi inimă românească”, acesta include poezii şi proză din literatura română. “Ne dăruieşte azi o carte împodobită cu flori ale înţelepciunii, a cărei lectură ne va îmbogăţi sufleteşte, ne va completa cunoştinţele despre diferite personalităţi ale vieţii culturale, despre istoria neamului şi ne va apropia mai mult de Biserică şi de Hristos. Ea presupune un efort uriaş de informare al unui mare intelectual, teolog, al unui erudit a cărui viaţă s-a derulat între cărţi şi altar”, a adăugat conf. univ. dr. Ştefan Vişovan. Despre limbajul folosit de autor, conf. univ. dr. Florian Roatiş afirmă că “bogăţia informaţiei este completată de frumuseţea graiului, un grai neaoş, care seamănă pe alături cu cronicile noastre şi, în acelaşi timp, plin de metafore, nimic ostentativ, ci, dimpotrivă, un stil care îţi lasă o plăcere în suflet”. Preotul Viorel Thira îşi propune ca în toamna acestui an, atunci când va aniversa 80 de ani de existenţă, să lanseze un nou volum, de data aceasta unul cu însemnări autobiografice, dar care va include în a doua parte şi amănunte despre întâlnirile pe care le-a avut cu mari personalităţi ale vremii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.