De Florii în satul maramureşean Călineşti

0
658

Pregătiri intense în satul Călineşti pentru Duminica Floriilor. Asociaţia Culturală “Călineştenii Ţării Maramureşului” şi-a propus ca în această zi specială să îi aducă Slavă lui Dumnezeu, prin cântecul religios.
Neobosită în efortul său de a duce mai departe tradiţia străbună, tânăra artistă maramureşeană, Măriuca Verdeş, a gândit un eveniment simplu, dar de suflet, în cadrul căruia interpreţi de muzică religioasă, coruri, grupuri vocale vor interpreta pricesne, menite să-i transpună pe cei prezenţi în atmosfera marelui praznic al Învierii Domnului. “Acest proiect «De Florii în satul maramureşean», l-am pus în practică în urmă cu trei ani, când eu lucram la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei. M-am gândit să duc mai departe această iniţiativă, crezând că, dacă Dumnezeu mi-a pus ceva în minte şi în suflet, n-ar trebui să las să moară. Aşa se face că la biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului” din Căeni vrem să facem un eveniment prin care să aducem un gând de laudă şi de respect faţă de Dumnezeu. Este un eveniment unde nu am vrut să apară nume de oameni, ci să fie cât mai simplu. Ne interesează să tragem un semnal de alarmă pentru cei care probabil că nu mai ştiu ce înseamnă postul şi nu-i mai interesează atât de mult legătura cu Dumnezeu care se leagă în această perioadă a Postului Paştilor. În satele tradiţionale sunt femei care se îmbracă în negru pentru că mai există acel respect şi acea ruşine pentru Divinitate. Dacă ieşim din porţile satului, mergând printr-o zonă mai urbană, deja se vede diferenţa, acea rupere de Dumnezeu. Vor veni coruri, grupuri vocale, interpreţi de cântece religioase, şi nu numai, din Maramureş, pentru că vrem să arătăm universalitatea cântecului religios. Vor veni preoţi, oameni care vor să vadă şi să trăiască nişte momente frumoase”, a adăugat Măriuca Verdeş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.