Drumul vicecampioanei s-a încheiat în sferturi

0
273

Drumul vicecampioanei României în Champions League s-a încheiat în sferturile de finală, HCM Baia Mare fiind învinsă şi în manşa retur de Buducnost Podgorica. Campioana Europei a cîştigat disputa cu formaţia lui Aurelian Roşca cu scorul de 32-25, prima repriză fiind adjudecată de echipa noastră – 13-14.
Cu numai 11 jucătoare deplasate, HCM Baia Mare a avut o evoluţie mulţumitoare în cea de-a doua confruntare cu muntenegrencele şi a ţinut aproape de adversar pînă în minutul 43, cînd tabela arăta doar un gol diferenţă în dreptul gazdelor. De la acest scor, Neagu şi compania s-au desprins decisiv şi Buducnost merge în Final Four-ul de la Budapesta pentru a-şi păstra titlul european. HCM Baia Mare părăseşte cu fruntea sus Champions League şi acum nu-i rămîne decît să-şi îndeplinească singurul obiectiv la care mai poate spera, cucerirea Cupei României.
Din minutul 4, cînd HCM trece prima dată în avantaj (la scorul de 2-3), campioanele Muntenegrului sînt nevoite să alerge după băimărence. Handbalistele lui Aurelian Roşca reuşesc să se desprindă la maximum două goluri: 6-8 în minutul 13. Buducnost se află din nou în avantaj după circa 16 minute: 10-9 în minutul 20. Jezic egalează în acelaşi minut, Do Nascimento readuce HCM la conducere, iar Vizitiu plusează: 10-12 cu şase minute înainte de pauză. Două goluri ale Cristinei Neagu şi o reuşită a lui Raicevic readuc avantajul în tabăra gazdelor (13-12, min. 27), pentru ca Luciana Marin şi Lois Abbingh să aibă ultimul cuvînt: 13-14 scor la pauză.
În actul secund, însă, energia băimărencelor este alta, aşa cum alta este şi mobilizarea handbalistelor lui Dragan Adzic. În minutul 33, Buducnost are prima dată avantaj de două goluri: 16-14. În minutul 35, ecartul este în premieră de trei: 18-15. Distanţa de patru goluri este atinsă în minutul 39: 20-16. Din minutul 40, de la scorul de 20-18, Abbingh, Jezic şi din nou Abbingh punctează consecutiv pentru HCM: 22-21 în minutul 43. Replica gazdelor vine, însă, extrem de prompt şi – cu un sfert de oră înainte de fluierul final – scorul este 25-21. În minutul 49, pentru prima dată, cinci goluri despart cele două adversare: 27-22. Pe final de joc, ecartul continuă să crească: 29-23 (min. 53), 30-23 (min. 55), 31-23 (min. 58). Meciul se termină cu scorul de 32-25 şi HCM Baia Mare rămîne cu consolarea că a fost eliminată de campioana Europei şi de cea mai bună handbalistă din lume – românca Cristina Neagu.
• Complexul Sportiv Moraca din Podgorica. Aproximativ 3.500 de spectatori. • Au arbitrat: Jiri Opava şi Pavel Valek (Cehia). Observator EHF: Josip Posavec (Croaţia). Delegat EHF: Janka Stasova (Slovacia). • Aruncări de la 7 m: 3-2 (transformate 2-1, au ratat Neagu, respectiv Abbingh). Minute de eliminare: 8-2. • Buducnost Podgorica: Zderic (5 intervenţii), Nenezic (5 intervenţii, a apărat un 7 m) – Neagu 10 (1 din 7 m), Bulatovic 5, Irman 4, Mehmedovic 4, Raicevic 4, Ramusovic 2, Cvijic 1, Jaukovic 1 (1), Kovacevic 1, Abdallah, Achruk, Pavicevic, Petrovic, Pletikosic. Antrenor: Dragan Adzic. Director sportiv: Bojana Popovic. • HCM Baia Mare: Munteanu (7), Dumanska (6) – Abbingh 5 (1), Vizitiu 5, Ardean Elisei 4, Jezic 3, Perianu 3, Do Nascimento 2, Marin 2, Tătar 1, Preda. Antrenor: Aurelian Roşca. Director tehnic: Ioan Băban.
Rezultatele din sferturile EHF Champions League: CSM Bucureşti – Rostov-Don 55-53 (26-25, 29-28); HCM Baia Mare – Buducnost 49-61 (24-29, 25-32); HC Vardar – Larvik 60-48 (34-20, 26-28); FTC-Rail Cargo Hungaria – Györi Audi ETO KC 41-71 (18-31, 23-40).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.