Loic Thetio, cinstit la prefectură

0
402

Prefectul Sebastian Mihai Lupuţ i-a primit ieri, 12 aprilie, pe Loic Thetio, francezul care de 25 de ani ajută material comunităţile din Maramureş, şi pe soţia sa, Lysiane. Ei au fost însoţiţi de Vasile Ştefan Mihalca, primarul comunei Copalnic Mănăştur, Vasile Dorin Paşca, primarul oraşului Baia Sprie, Gavril Costin, viceprimarul comunei Şişeşti şi de Ioan Bota, profesor de limba franceză în Copalnic Mănăştur. De un sfert de secol, Loic Thetio donează maramureşenilor materiale medicale şi sportive, calculatoare, echipamente pentru pompieri, şi contribuie la dotarea spitalelor. De la Revoluţie încoace, Thetio a desfăşurat aici peste 50 de acţiuni caritabile. Pentru activitatea sa umanitară, în cursul anului 2010, Loic Thetio a fost onorat cu medalia Cavaler al Ordinului Meritul Naţional, cea mai mare distincţie care se acordă în Franţa unei persoane civile. Prefectul Sebastian Mihai Lupuţ i-a mulţumit francezului pentru sprijinul acordat maramureşenilor, l-a felicitat şi i-a oferit o diplomă de merit. Lupuţ l-a asigurat pe Loic Thetio că uşile Prefecturii îi sunt deschise.
(v.b.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.