În prima etapă de play-out

0
315

• AFC Fair Play Bucureşti – AS Independenţa Baia Mare •

AS Independenţa Baia Mare joacă în prima etapă a play-out-ului superligii de fotbal duminică, 17 aprilie, de la ora 11, la AFC Fair Play Bucureşti.
Gruparea antrenată de Irina Codrea abordează acest minicampionat de pe punultimul loc, cu 5 puncte acumulate, iar formaţia din capitală se situează un loc mai sus, cu 8 puncte strînse. Putem afirma, în aceste condiţii, că disputa de mîine se anunţă una echilibrată, în care oaspetele caută să obţină cele trei puncte puse în joc, necesare în lupta pentru evitarea retrogradării. Dacă în ultimele două etape din sezonul regulat AS Independenţa a pierdut la limită, cu 2-3 ambele jocuri, acum sperăm ca băimărencele să aibă mai mult noroc şi să se întoarcă din capitală cu o victorie. Jocul dintre AFC Fair Play Bucureşti şi AS Independenţa Baia Mare va fi arbitrat de o brigadă ploieşteană, cu Mădălin Dicu la centru, ajutat de asistenţii Ştefan Dumitrache şi Emil Andrei Mateescu.

Programul etapei 1 din play-out (duminică, 17 aprilie, ora 11): CS Real Craiova – Heniu Prundu Bârgăului; AFC Fair Play Bucureşti – AS Independenţa Baia Mare.
Play-Off (duminică, 17 aprilie): ASA 2013 Târgu Mureş – CS Navobi Iaşi, ora 11; Olimpia Cluj-Napoca – Vasas Femina Odorhei, ora 15.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.