Eşec nemeritat

0
319

• FC Municipal Baia Mare – Gaz Metan Mediaş 1-2 (0-1) •

FC Municipal Baia Mare a pierdut al doilea meci consecutiv din play-off-ul ligii secunde din tot atîtea etape şi s-a îndepărtat considerabil de primele două locuri.
Elevii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan au fost învinşi nemeritat în această dispută, egalul fiind cel mai echitabil la cum au decurs ostilităţile. Partida a început cu aproximativ 10 minute întîrziere, jucătorii băimăreni protestînd la adresa oficialităţilor locale şi a preşedintelui clubului pentru cele patru luni restante la salarii. FC Municipal se află într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere financiar şi, momentan, nu se întrevede o ieşire din acest impas. Mai sînt de jucat opt etape din play-off şi lucrurile sînt departe de a se îndrepta, datoriile acumulate de club fiind extrem de mari. De asemenea, clubul se vede în situaţia chiar de a nu mai continua activitatea, existînd riscul de a se retrage din campionat, dar şi posibilitatea depunctării dacă nu vor fi plătiţi jucătorii ce şi-au depus memorii.
Revenind la partida de sîmbătă putem afirma că jucătorii de la FC Municipal au avut o evoluţie peste aşteptări la ce probleme există în acest moment în sînul echipei. Şi numai ghinionul a făcut ca elevii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan să nu obţină toate cele trei puncte, FC Municipal fiind echipa mai bună în acest duel şi care şi-a dominat adversarul în cea mai mare parte. Oaspeţii au deschis scorul foarte rapid, în minutul 4, cînd în urma unui balon aruncat în careu de la mijlocul terenului peste apărarea noastră, Ormenişan a calculat greşit ieşirea dintre buturi şi Gavra a marcat peste acesta: 0-1. Gazdele au posibilitatea egalării, dar Albuţ se opune excelent la şutul expediat de Păcurar (17) şi cel al lui Sîrbu (21). Egalarea va veni la opt minute de la reluare. Daminuţă îi oferă o pasă senzaţională lui V. Pop, acesta scapă singur cu Albuţ în lateral dreapta şi şutează la colţul lung imparabil: 1-1. Momentul cheie s-a consumat la zece minute de la marcarea golului egalizator, FC Municipal irosind o ocazie monumentală. Vasilache a executat o lovitură liberă de pe dreapta, balonul a fost prelungit în faţa porţii, de unde Florin Ilie, singur cu Albuţ în 4 m, a trimis tocmai în braţele portarului. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, aşa s-a întîmplat şi în această confruntare. În minutul 68 Gavra realizează dubla cu un şut la colţul lung de la 10 m şi aduce toate punctele în tabăra Mediaşului, formaţie ce-şi consolidează poziţia de lider în această serie: 2-1. • Stadionul „Viorel Mateianu”. Spectatori, aproximativ 700. • Arbitri: Flavius Roşu (Timişoara) – Mihai Marica (Bistriţa), Joszef Peter (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Kovacs Szabolcs (Carei). Observatori FRF: Mircea Bucur (Târgu Mu­reş), Florin Hîncu (Braşov). • FC Municipal Baia Mare: Ormenişan – Străuţ, Fl. Ilie, Sg. Oltean, Aniţoiu – Daminuţă (71, Codoban), Vasilache – P. Păcurar, C. Sîrbu, Balaure (53, Jurj) – V. Pop (79, Cîrjan). Rezerve: Bota – Duruş, Buşu, Şter. Antrenori: Dorin Toma şi Cristian Bogdan. • Gaz Metan Mediaş: Albuţ – M. Stancu, I. Cristea, L. Cazan, G. Neagu – Băjenaru, P. Iacob – R. Zaharia (72, Bic), Al. Munteanu (18, Buziuc), Coşereanu – Gavra. Rezerve: Botoşer – Buzean, I. Neag, Tîrcoveanu, Neacşa. Antrenor: Cristian Pustai.

clas fc18apr2016Rezultatele etapei 2 din Play-Off: FC Braşov – Chindia Târgovişte 3-2; FC Municipal Baia Mare – Gaz Metan Mediaş 1-2; CS Mioveni – UTA Bătrâna Doamnă 1-2.
Etapa viitoare • Marţi, 19 aprilie: Gaz Metan Mediaş – FC Braşov, ora 18, Digi Sport 1 • Miercuri, 20 aprilie, ora 17: Chindia Târgovişte – UTA Bătrâna Doamnă; CS Mioveni – FC Municipal Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.