Şcoala „Dimitrie Cantemir” la 20 de primăveri

0
267

Ornicul bate secundele din scurgerea ireversibilă a timpului, topind în eternitate 20 de ani de când una dintre cetăţile ştiinţei cu renume din localitatea Baia Mare, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, şi-a deschis porţile.
La umbra luminătoare a cuvântului, personalul didactic inimos s-a zbătut, de la bun început, pentru a găsi calea ce duce spre mintea şi sufletul învăţăceilor şi prin creerea unui front unitar de lucru. Prin colaborare, solidaritate, perseverenţă şi acţiuni colective, s-au obţinut rezultate remarcabile. Am avut fericitul prilej de a lucra în această şcoală, într-o atmosferă plăcută, înconjurată cu colegialitate de către dascăli pentru care sufletul copiilor a fost (şi este) terenul pe care (împreună) am cultivat fără odihnă sămânţa cuvântului, copacii virtuţilor, florile exemplului înaintaşilor şi iubirea de glie. În talismanul instituţiei, caratele omenescului nu doar persistă, ci primesc o strălucire în plus prin invitaţia de a participa şi de a trăi clipe de emoţie profundă, la acest ceas de mare praznic, şi noi, cei care ne-am retras (din activitate), cu modestie şi înţelepciune, spre o binemeritată odihnă, cu mulţumirea că am lăsat şi noi o dâră de lumină în urmă. E bine să fim conectaţi la pulsul vieţii, atât cât să-i mai simţim ritmul, fiindcă utilitatea şi recunoştinţa sunt sentimente preţioase din momentul când ai ieşit la pensie. Binecuvântată fie memoria dascălilor care au contribuit la cultivarea seminţei ştiinţei, dar care acum şi-au luat „vacanţa mare” şi se odihnesc în triste cimitire!
La cele două decenii de activitate, lăudăm conducerea şcolii: director, prof. Gavril Paşca; director adjunct, prof. Ana Macovei (şi pe toţi cei care au ocupat aceste posturi în decursul anilor). Lăudăm cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic, pentru menţinerea unităţii în rândul şcolilor etalon din Baia Mare. La mulţi ani, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”!
înv. pens. Maria STEGERAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.