Norvegia, dă-ne copiii!

0
424
Editorial Graiul Maramureşului

Şase sute de cetăţeni au manifestat sîmbătă în Baia Mare, cerînd statului norvegian să renunţe de bunăvoie la acţiunea împotriva familiilor Bodnariu şi Nan şi să le dea copiii înapoi. Vocea străzii ne impresionează! Dar nu este cazul să ne revoltăm cu toţii, mai degrabă ar trebui să acceptăm faptul că sistemul de protecţie din Norvegia urmăreşte interesul superior al copilului. Ar trebui să învăţăm ceva de la norvegieni, să ne aliem cu ei, nu să-i contestăm!
Putem să punem sistemul de protecţie a copilului din Norvegia sub semnul întrebării, dar aceste presiuni nu pot fi luate în considerare într-un caz individual. Putem acuza serviciile norvegiene că sînt mai presus de lege, că persecută persoanele de o anumită religie, că practic au „răpit” copiii – însă nu cunoaştem vreo dovadă în acest sens. Prin urmare, este înţelept să aşteptăm ca justiţia să decidă, conform legilor de acolo.
Cazuri de părinţi acuzaţi că abuzează copiii apar şi la noi. Mulţi părinţi au plecat în Occident, lăsîndu-şi copiii în grija bunicilor, care solicită ajutor de la stat pentru a-i creşte. Principalul obiectiv al serviciului de protecţie a copilului este să-i ajute pe cei cu probleme, însă legile noastre sînt permisive pentru profitori. În majoritatea cazurilor, părinţii nu acceptă să le fie luaţi copiii (să fie crescuţi de stat pînă la majorat), deoarece pierd sursa de „venit”: alocaţia şi alocaţia suplimentară. Măsurile de protecţie ar trebui schimbate, ajutorul de stat să nu mai fie cash, ci să constea în sfaturi şi îndrumare privind practicile parentale, grădiniţă, şcoală, consiliere, hrană caldă, igienă corporală, îmbrăcăminte.
Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului precizează că părinţii au obligaţia să asigure nevoile copilului de dezvoltare fizică, educaţie şi sănătate. În caz contrar, copilul abuzat sau neglijat va fi protejat special de către stat, prin măsuri de plasament. În orice caz, părinţii se pot opune, prin justiţie. La fel este legea şi în Norvegia – nu cunoaştem ce s-a întîmplat cu copiii familiilor Bodnariu şi Nan. Cazuri asemănătoare apar şi la noi. O femeie tînără (de etnie romă) a venit la redacţie şi s-a plîns că Direcţia Copilului Maramureş i-a luat copilul. Am sfătuit-o să conteste decizia în instanţă, procesul fiind fără de taxe şi cheltuieli. Însă ne-am dat seama că femeia se află într-o situaţie grea. Nu este căsătorită legal, nu are casă, nici serviciu, este şi bolnavă (de sifilis). În această situaţie fiind, nu va putea creşte copilul. Dacă nu poate avea grijă de sine, nu va putea asigura nevoile de dezvoltare fizică şi psihologică ale copilului. Este posibil ca nici părinţii din Norvegia să nu poată răspunde nevoilor concrete ale copiilor, să nu poată să menţină relaţia personală de ataşament. Opinia copilului (persoana care nu a împlinit 18 ani şi nu are capacitate deplină de exerciţiu) trebuie ascultată. Dacă fiul nu vrea să meargă la biserică, părintele nu poate să-l forţeze. În funcţie de vîrsta şi de gradul de maturitate, opinia copilului este determinantă în stabilirea interesului său superior. Dacă nu vrea să frecventeze cultul religios (sau clubul de şah etc.), cu bătaia nu-l poţi convinge!
Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului este a părinţilor, în primul rînd. În subsidiar, responsabilitatea revine comunităţii din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să-i sprijine pe părinţi. La noi, această verigă este slabă. Copiii n-au şanse egale, nu le este respectată demnitatea, identitatea, nu le este ascultată opinia. În cazurile sociale, n-au acte de identitate, şi nici părinţii lor. Legea prevede răspunderi şi sancţiuni, contravenţia înseamnă amendă de 500-10.000 lei, pe care inspectorii de stat ar trebui să o aplice!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.