Drumul lânii refăcut la Şcoala “Lucian Blaga”

0
830

O sală de clasă de la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” din Baia Mare s-a transformat în prima zi a programului “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, într-un spaţiu dedicat unei şezători. Aşezaţi pe ţoale de lână, copiii din clasa a II-a, coordonaţi de profesorul pentru învăţământul primar Maria Bălaşa au devenit pentru câteva ore, adevăraţi meşteşugari. Cu entuziasmul specific vârstei, cu multă sensibilitate, dăruire şi cu mâinile lor “binecuvântate”, micuţii şi-au luat rolul în serios şi s-au străduit să deprindă cât mai bine arta populară. Sunt circa două luni de când elevii sunt învăţaţi arta ţesutului şi a cusutului, iar în aceste zile din săptămâna “Şcoala Altfel”, vor descifra şi alte secrete care ţin de “drumul lânii”.

Covorul vacanţei

Era într-o zi de iarnă. Afară ningea frumos, cu fulgi mari, iar dăscăliţă Maria Bălaşa Chira ţesea la un covor. Atunci i-a încolţit în minte ideea de a transmite şi altora pasiunea pentru meşteşugul ţesutului. Şi-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru ca “focul să fie întreţinut” şi să nu ajungem să “studiem cenuşa”. Când s-a încheiat vacanţa, profesoara a revenit la şcoală şi le-a dezvăluit micuţilor despre planul său de a-i învaţă cum să ducă mai departe tradiţia. Copiii au fost de acord să înveţe arta cusutului şi a ţesutului, aşa că n-a trecut mult timp şi s-au apucat de treabă. Aşa au rezultat primele covoraşe în miniatură create de elevi. “Ţeseam acel covor. L-am şi numit covorul vacanţei. Era iarnă, ningea frumos. M-am gândit atunci: ce-ar fi să le propun elevilor mei să studiem puţin lâna, să învăţăm să ţesem, prima dată pe aceste gherghefe, apoi la mine acasă pe trei războaie de ţesut autentice. Am venit după vacanţă şi am stat de vorbă cu elevii mei şi cerându-le părerea. Au un suflet sensibil şi ei sunt atenţi la detalii, micii mei meşteşugari. Părinţii au fost deschişi la acest proiect”, a mărturisit învăţătoarea Maria Bălaşa Chira.

Şezătoarea copiilor

Activităţile au continuat, iar micuţii au ajuns să descopere şi alte lucruri interesante. În prima zi a săptămânii “Şcoala Altfel”, copiii au fost introduşi în atmosfera unei şezătoare, acolo unde satul se adună să lucreze, să cânte şi să povestească. Micuţii n-au stat pe gânduri, şi-au luat în serios rolul şi s-au apucat de treabă, nu înainte de a rosti şi o rugăciune, împreună cu inspectorul şcolar, preotul Florin Hoban, pentru ca munca lor să fie binecuvântată. “Eu ţes la un mini-război. Este foarte frumos şi îmi place. Eu folosesc un fel de aţă mai specială, cu care pot să ţes, cu ajutorul suveicii. Îmi place foarte mult pentru că mă relaxează. E diferit decât să te joci. Mi-am propus ca atunci când va creşte sora mea mai mare, să o învăţ şi pe ea. Ea are acum 5 ani. Eu am 8 ani”, a spus una dintre eleve, Alesia. La rândul său, Dan Cristian a dezvăluit că “eu ţes. Ţesutul se realizează aşa: bagi lemnul acela pe sub aţă, sus, jos. Mi s-a părut uşor să învăţ. În pauze îmi place să ţes. Acasă nu mă mai joc pe nimic, că vreau să ţes. Am şi un frăţior, dar el ştie să ţeasă”. Părinţii sunt şi ei încântaţi de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Spun că micuţii au îndrăgit atât de mult aceste preocupări, încât încearcă să-şi facă timp liber pentru a ţese sau pentru a coase. Au lăsat la o parte chiar şi tehnologiile moderne. “Ideea a început de undeva din decembrie. Copiii lucrează de două luni. Nu mai au pauze, nu vor să iasă în pauze, vor în loc de matematică să coasă, să ţeasă. Sunt şi copiii de la programul prelungit care repede îşi fac temele şi apoi se apucă de cusut. Fetiţa mea vine acasă, îşi face temele şi nu pot s-o pun la citit, la teme suplimentare, vrea să coasă, să ţeasă. Mi se pare o idee foarte bună, atât pentru noi, părinţii, cât şi pentru copii. Sperăm să ducem tradiţia mai departe şi copiii să se ţină de această preocupare” a relatat una dintre mame, Crina.

Drumul lânii

Prin proiectul “Drumul lânii”, copiii vor învăţa să se familiarizeze cu valorile tradiţionale. “Un proiect iniţiat din dragostea pentru arta populară ne propune o incursiune printre tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri. Aşa cum îl recomandă şi titlul, proiectul «Drumul lânii» devine un periplu prin arta ţesutului. Copiii şi-au deschis sufletul pentru valorile autentice, emblematice pentru poporul român. Pe parcursul acestor şezători se vor familiariza cu frumuseţea portului popular specific zonei Chioarului, vor pătrunde în atmosfera tradiţională a şezătorilor şi vor descoperi semnificaţia modelelor tradiţionale”, a spus directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale “Lucian Blaga”, Ioana Popovici. De altfel, cei prezenţi au remarcat faptul că micuţii au pătruns într-o altă lume. “Este un moment în care intrăm într-o altă lume, a bunicilor şi străbunicilor noştri şi până la urmă trebuie să ştim că lână este elementul ce ne defineşte ca popor, ca naţie. Nu pot decât să vă spun să aveţi un drum al lânii presărat cu bucurii, cu lucruri noi pe care le veţi afla despre ce a însemnat acest material natural în viaţa noastră a românilor”, a spus inspectorul şcolar, Olimpia Borca. După şezătoare, micuţii vor fi angrenaţi şi în alte activităţi. Ei vor avea ocazia să vadă cum se lucrează într-un atelier de ţesut, vor învăţa şi cum se vopseşte lâna cu scoarţă de copac, plante sau foi de ceapă. Se vor familiariza cu costumele populare, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, iar în ultima zi a activităţilor din cadrul “Şcolii Altfel” vor ajunge în câteva gospodării tradiţionale din Botiza.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.