5 dosare penale pentru infracţiuni silvice

0
331

Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii din Târgu Lăpuş, care periodic organizează acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare, dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.
Joi, 21 aprilie, în urma unor verificări, poliţiştii au constatat că, din locurile numite „Părăul Arţărişului”, „Părăul Butani” şi „Vârful Butanilor”, de pe proprietăţile a 5 persoane, au fost tăiaţi şi sustraşi mai mulţi arbori verzi şi nemarcaţi.
Investigaţiile efectuate au relevat că bănuit de comiterea faptelor ar fi un tânăr, de 26 de ani, din localitatea Coaş, care ar fi exploatat materialul lemnos din zonă prin intermediul a două societăţi comerciale de profil. În cauză au fost întocmite 5 dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a bănuitului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.