Fiul Omului

0
383

Este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. Când Isus a fost răstiginit. A murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc. Ne aducem aminte de suferinţele Domnului pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Las în seama teologilor să comenteze Moartea şi Învierea lui Isus, aceste evenimente fiind consemnate de scrierile vremii şi de apostolii Lui. În ton cu timpul creştin pe care-l trăim şi acum, vă aduc în atenţie cartea unui celebru filozof, poet, eseist, dar şi pictor al lumii arabe: Gibran Khalil Gibran (1883-1931). Încă din tinereţe şi-a manifestat pasiunea pentru descifrarea tainelor lumii şi exprimarea ei prin artă. Deşi s-a născut în Liban, într-o familie creştin-maronită de condiţii modeste, şi-a petrecut o mare parte din viaţă în Statele Unite. Împreună cu surorile sale mai mici Mariana şi Sultana se stabileşte la Boston. America este locul în care s-a format (cu un stagiu de doi ani la Paris, unde îi cunoaşte pe Rodin şi Debussy). Este un reper al culturii arabe. Laurenţiu Ulici, în cartea sa „Nobel contra Nobel”, îl preferă pe Gibran în locul norvegianului Undset Sigrid, premiat în anul 1928. Cartea care mi se pare de luat în seamă, adecvată acestui timp, este „Isus, fiul omului”, apărută la Editura Proema din Baia Mare (2011) în traducerea eseistului şi diplomatului Dumitru Chican. Este ultima operă de succes a lui Gibran, despre care New York Times scria că este „un mozaic al vieţii lui Isus, văzut prin ochii celor care l-au întâlnit, iubit şi trădat, prin splendoarea scriiturii lui Khalil Gibran”. Textul se ridică la înălţimea descrierilor din Evangheliile apocrife. Întăreşte ideea că Isus a primit, prin naştere, trup omenesc fără ca prin asta să fi fost atins de păcat. În studiul introductiv, ni se spune că marele poet, filosof, mistic Gibran a lucrat la această carte 28 de ani, adică aproape atât cât a fost şi trecerea lui Isus pe pământ. Cei care ne vorbesc în paginile cărţii sunt cei care L-au cunoscut pe Mântuitor. I-au fost aproape. L-au iubit ori L-au urât în misiunea Sa întemeitoare. Viziunea lui Gibran aduce o completare, dar şi o desfăşurare, cu mijloacele literaturii, a Evangheliilor. Ni se oferă o nouă optică asupra vieţii pământeşti a lui Isus. Dr. Riad Awwad, în prefaţa cărţii, crede că autorul este tocmai vocea Adevărului sacru, iar cuvintele sale sunt un titlu de mândrie pentru literatura arabă. În cartea lui Gibran „Isus, fiul omului”, cititorul român este pus în legătură cu umanitatea Mântuitorului. Aflăm despre felul în care vorbea: „Retorii Greciei şi ai Romei le-au vorbit oamenilor despre viaţa pe care o cunoaştem cu minţile noastre, dar El le-a vorbit despre viaţa ascunsă în inimi”. Despre viaţa văzută în lumina lui Dumnezeu. Isus nu i-a suferit pe cei făţarnici. Avea oglinda în mâna Sa, în care îi osebea pe cei slugarnici de cei neprefăcuţi. Dar îi ierta pe toţi. Ioan Botezătorul depune mărturie despre felul în care Isus a vorbit în temniţă unui discipol. Rahila, învăţăciţa, vorbeşte despre El ca himeră şi om: „Isus nu a fost o nălucă şi nu a fost vedenie de poet. A fost om, ca şi tine şi ca mine, dar chipul în care El a văzut şi a pipăit şi a ascultat nu sunt din lumea cea lumească a oamenilor”. Când vorbea adunării, toate celelalte cuvinte tăceau. Vorbea pe înţeles şi cu bucurie. A trăit liber şi nedatornic, precum pasărea din tării, iar pentru aceasta, vânătorii L-au adus pe pământ cu săgeţile lor. Melachi, astronomul din Babilon, vorbeşte despre minunile lui Isus. Un filozof din preajmă urcă în ochii lumii minunăţia şi frumuseţea. Gibran şi-l închipuie printre bătrânii din Sanhedrin ori îl pune pe Iosif din Arimateea să vorbească despre îndoitul şuvoi din inima lui Isus. Ultimele cuvinte ale Mântuitorului, „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”, au avut darul că lumea a căzut în genunchi în faţa lui Dumnezeu. Fulgere au sclipit peste întunecimea cerurilor şi tunete au tunat în clipita aceea. Straja romană, cea care L-a păzit în închisoare, unde a fost batjocorit cu coroana din spini uscaţi, depune mărturie: „Căci de la moartea Sa, la care nu s-a împotrivit, o altă armată apărând pe pământ, pentru a lupta în numele Lui. O armată care îl slujeşte, chiar după moarte, mai vârtos decât au slujit toate armatele Romei pe Pompei şi Cezar”. Cartea lui Gibran, în tălmăcirea lui Dumitru Chican, este vindecătoare în aceste zile. El, Fiul Omului! Stăpân al dorinţelor noastre tăcute. Sărbători fericite!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.