sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Arhive Zilnice: 10 mai 2016

Marile sărbători sunt un prilej fericit de a constata la faţa locului starea satului maramureşean. Cum au fost şi Paştile din acest an, pe care le-am trăit (nu petrecut) în satul naşterii. Privind cu atenţie cum s-au întâmplat evenimentele în Săptămâna Mare, mi-am putut...

Protestul poştaşilor a avut loc sâmbătă, 7 mai, la Bucureşti. Din Maramureş, a participat o delegaţie formată din 50 de persoane. La mitingul organizat în faţa sediului Guvernului au participat în jur de 3.500 de sindicalişti. Liderii de sindicat s-au declarat mulţumiţi de mo­dul...

O nouă reprezentaţie a spectacolului “Columbinus” de Stephen Karam şi PJ Paparelli, regia Horia Suru, scenografia Cristian Marin, are loc astăzi, 10 mai, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Municipal (cu publicul pe scenă). Preţul unui bilet întreg este de 15...

Duminică dimineaţa, un băimărean a sesizat poliţia cu privire la comiterea unui furt din locuinţă. El a declarat că, în ziua precedentă, împreună cu un coleg de serviciu, a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, situat pe strada Vlad Ţepeş. La un moment dat...

În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţişti pe raza municipiului Baia Mare pentru prevenirea şi combaterea comerţului cu ţigări de contrabandă, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei şi au fost confiscate ţigări, în valoare de peste 2.000 lei. Totodată poliţiştii au...

La Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară M. Daniel, în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţul nostru. Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează în bazele de date ca...

• Cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi nouă luni • Numărul persoanelor fizice, cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a crescut, în luna martie, cu 10.656 faţă de luna precedentă, până la 725.955, nivel-record din...

• cea mai mică dobândă anuală efectivă este de 9% • O analiză asupra pieţei financiar-bancare româneşti ne oferă o surpriză. Dobânda anuală efectivă este cuprinsă între 9% şi 12%, pentru cele mai bune credite de nevoi personale, calculate pentru o sumă de 20.000 lei,...

Banca Centrală Europeana nu va mai emite bancnota de 500 de euro, din cauza suspiciunilor că această cupiură uşurează finanţarea terorismului şi evaziunea fiscală. Cu toate acestea, bancnotele de 500 de euro vor mai rămîne în circulaţie mai mulţi ani şi vor putea fi răscumpărate...

• HCM Baia Mare - HC Zalău • HCM Baia Mare va da azi piept în sferturile de finală ale Cupei României cu HC Zalău, partidă ce se va consuma în polivalenta “Lascăr Pană” şi ce va începe la ora 19.30, în direct la Digi...

CSM Bucureşti a cîştigat trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin după ce a învins formaţia maghiară Gyor ETO cu scorul de 29-26 (13-12, 22-22), după prelungiri şi aruncările de la 7 metri, în finala desfăşurată duminică, în Papp Laszlo Arena din Budapesta. Campioana României a...

Academia de Handbal Minaur Baia Mare s-a calificat la turneul semifinal II al juniorilor II, după ce primul turneu semifinal l-a terminat pe prima poziţie, la egalitate cu CSŞ Sighişoara, golaverajul formaţiei noastre fiind mult mai bun. Juniorii II au contabilizat la acest turneu două...

 Liga 4 Quick Mobile. Seria Sud Rezultatele etapei 19: Minerul Cavnic - Viitorul Ulmeni 2-5 (juniori 2-3); Lăpuşul Târgu Lăpuş - CS Seini (amînat); Gloria Chechiş - ACS Electrica Baia Mare 3-0 (juniori 4-0); Unirea Şişeşti - Progresul 2012 Dumbrăviţa 3-1 (juniori 2-3); CS Fărcaşa...

Reţeaua de canalizare lipseşte cu desăvârşire în comuna Bicaz. Administraţia locală caută soluţii pentru rezolvarea problemei, însă acest lucru este extrem de greu de realizat. Motivul e simplu: populaţia scăzută reprezintă o piedică în calea accesării fondurilor europene, iar de la bugetul local este...

În perioada 7-8 mai, la Comarnic a avut loc Campionatul Naţional pe Echipe la Orientare în alergare, competiţie organizată de Federaţia Română de Orientare în parteneriat cu CS UNEFS Bucureşti şi la care au luat parte circa 250 de orientarişti de la majoritatea cluburilor...

Declaraţiile făcute de ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, cu privire la refuzul preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş de a avea o întâlnire, vineri 6, mai 2016, necesită câteva precizări. Vizita domniei sale a avut loc într-o perioadă în care la nivelul judeţului Maramureş erau deja stabilite...

EDITORIALUL ZILEI