Orientare în alergare. Alt Campionat Naţional, alte medalii pentru Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare

0
530

În perioada 7-8 mai, la Comarnic a avut loc Campionatul Naţional pe Echipe la Orientare în alergare, competiţie organizată de Federaţia Română de Orientare în parteneriat cu CS UNEFS Bucureşti şi la care au luat parte circa 250 de orientarişti de la majoritatea cluburilor de profil din România.
Competiţia pe echipe a constat în cumularea rezultatelor din cele două zile de concurs (o etapă de medie distanţă şi una de lungă distanţă) a doi membri ai aceluiaşi club sportiv. Zona Câmpina – Comarnic este recunoscută prin dificultatea zonelor de competiţie, în zonă existînd foarte multe păduri cu un înalt grad de dificultate, atît tehnic, cît şi fizic, cu multe diferenţe de nivel şi sol, uneori foarte moale, care îngreunează deplasarea. Gazdele s-au ridicat la nivelul unui Campionat Naţional şi au pregătit trasee în care partea fizică şi cea tehnică au contribuit în mod egal la parcurgerea de către concurenţi a traseelor de concurs. Vremea a contribuit şi ea la succesul competiţiei, deoarece etapele s-au desfăşurat între 2 reprize de ploaie şi grindină, în timpul concursului vremea fiind în general bună.
Echipa CS Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, antrenată de Iosif Hecko şi Lucia Pop, s-a pregătit foarte bine pentru acest eveniment, atît fizic cît şi tactic. Pentru a avea echipe cît mai competitive, unii sportivi au fost urcaţi în categorii superioare. Tactica s-a dovedit pînă la urmă cea cîştigătoare, deoarece în toate categoriile la care au avut reprezentanţi, ei au urcat cu cîte o echipă pe podiumul de premiere, ba chiar cu două echipe în cazul categoriei M14. Aşadar, excelentă comportare a tuturor componenţilor clubului, însă merită amintite evoluţiile lui Alexandru Cătană, Alexandra Roman sau Alexandru Biro, cei care au “dus greul“ în echipele lor. Astfel, componenţii clubului au obţinut 10 medalii (2 de aur, 3 de argint şi 5 de bronz). Rezultatele obţinute de componenţii clubului • Locuri I: Alexandra Roman cu Alexandra Ozvald la F14, Alexandru Cătană cu Andrei Hreniuc la M14; Locuri II: Roxana Culcean cu Dora Rus la F18; Adrian Iacob cu Cătălin Vădean la M14; Ionuţ Crişan cu Alexandru Manu; Locuri III: Rebeca Ciocian cu Alisia Pop la F12; Denisa Tecar cu Denisa Ghiţ la F16; Şerban Pop cu David Hreniuc la M12; Alexandru Biro cu Cristian Constantin la M18; Alex Hreniuc cu Sergiu Mate la M20.
CS UNEFS Bucureşti a premiat performanţele individuale ale sportivilor cu Cupa Gaudeamus. Pe podium au urcat: Alexandra Roman, Lucia Pop, Alexandru Cătană, Istvan Sebestyen (locuri 1), Roxana Culcean, Andrei Hreniuc (locuri 2), Alexandra Ozvald, Dora Rus, Adrian Iacob şi Alexandru Biro (locuri 3).
Pentru sportivii de vîrf ai clubului urmează 2 etape foarte importante, calificările pentru loturile naţionale şi Cupa Mentor Silva, competiţii ce se vor desfăşura în această săptămînă la Moreni, în perioada 14-15 mai.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.