Doar victoria ne ţine în cărţile primei ligi

0
475

• CSU Danubius Galaţi – HCM Minaur Baia Mare •

HCM Minaur Baia Mare nu are voie să facă niciun pas greşit în deplasarea de la CSU Danubius Galaţi, partidă care se va consuma duminică, 15 mai, de la ora 12, în cadrul etapei 8 din play-out.
Un semieşec sau chiar un eşec complică şi mai mult situaţia grupării de pe Valea Roşie, care ar duce actuala campioană la turneul de baraj pentru menţinerea în prima ligă. Trupa antrenată de Raul Fotonea nu are o experienţă deloc plăcută cu adversarul de mîine, în sezonul regulat Minaur obţinînd doar o remiză la Galaţi, 25-25, la vremea respectivă Danubius cucerind primul punct din actualul sezon, cu care a şi rămas de altfel. În disputa din polivalenta băimăreană din turul play-out-ului, Minaur a trecut de gălăţeni la o diferenţă de 11 goluri – 36-25. Jucătorii băimăreni trebuie să demonstreze că între cele două formaţii există o mare diferenţă de valoare şi să cucerească prima victorie după o secetă de patru etape. Meciul dintre CSU Danubius Galaţi şi HCM Minaur Baia Mare va fi arbitrat de mureşenii A. Nacu / A. Rucoi, iar R. Chirvase din Bucureşti este observatorul delegat de FRH.

Programul etapei 8 din Play-Out: • Sîmbătă, 14 mai: ACS Energia Târgu Jiu – HC Vaslui, ora 17 • Duminică, 15 mai: CSU Danubius Galaţi – HCM Minaur Baia Mare, ora 12; CSM Focşani 2007 – CSM Ploieşti, ora 18.30.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.