URSULEŢUL DE AUR – XXXIII

0
2385

Trofee, premii, muzică şi copii fericiţi

De 33 de ani, în fiecare primăvară, în Baia Mare se întâmplă cea mai longevivă, mai iubită şi mai aşteptată manifestare muzicală. Nu există copil care iubeşte muzica să nu fi auzit de URSULEŢUL DE AUR. Să nu-şi dorească să se numere printre participanţi şi, dacă se poate, să plece acasă cu un premiu sau unul dintre trofee.

Cu ediţia 2016, URSULEŢUL DE AUR a mai adăugat o filă la povestea festivalului, plină de muzică, de copii talentaţi, de profesori dedicaţi, de organizatori tenace, de parteneri şi sponsori generoşi. Ce bucurie, câte aplauze, ce emoţii s-au adunat în timp! De 33 de ani, URSULEŢUL DE AUR a devenit marea familie a copiilor îndrăgostiţi de muzică, a profesorilor care i-au îndrumat, a specialiştilor care le-au evaluat prestaţia pe scenă, a sponsorilor, fără de care e greu să organizezi evenimente de o asemenea amploare, a partenerilor me­dia.
Peste 7.200 de interpreţi din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, peste 2.300 de ursuleţi de pluş intraţi în posesia premianţilor, un oraş devenit în toţi aceşti ani capitala muzicii uşoare pentru copii, iată argumente pentru a duce mai departe această tradiţie muzicală.
De-a lungul anilor, au onorat cu prezenţa în juriu nume celebre din lumea muzicii uşoare, compozitori şi interpreţi: Marius Ţeicu, Horia Moculescu, Aurel Giroveanu, Ion Cristinoiu, Jolt Kerestely, Dinu Giurgiu, Aurel Manolache, Virgil Popescu, Şerban Georgescu, Nicolae Caragia, Margareta Pâslaru, Silvia Dumitrescu, Viorela Filip, Marian Stere, Gabriela Sauciuc, Dumitru Lupu, Narcisa Suciu, Simona Secrier, Paula Seling, Mihai Constantinescu, Mihai Ale­xandru, Dan Pavelescu, Gabriel Băruţă, Carmen Movileanu, Călin Ionce, Doru Todoruţ, Tudor Turcu şi mulţi alţi artişti iubiţi de public.
Cu cei mai mulţi dintre ei am stat de vorbă, le-am consemnat opiniile, toate la superlativ în ceea ce priveşte organizarea, derularea concursului sau jurizarea.
180 de copii – interpreţi şi grupuri vocale – şi-au dat întâlnire pe scena de concurs la ediţia 2016 a festivalului. Jurizaţi de un juriu competent şi atent la fiecare evoluţie: Delia Man, Amelia Bănică,  Nora Deneş, Viorica Pârja, Doina Bentu,  director  a 27 ediţii ale Festivalului Naţional Ursuleţul de Aur, Silvia Ionescu, regizor artistic, Televiziunea Română, Ovidiu Baciu – compozitor şi producător Kazibo, Doru Todoruţ, solist, Mihai Alexandru, compozitor.
După două spectacole concurs maraton, cei mai buni au intrat în posesia trofeelor şi premiilor.
În cadrul  festivalului s-a făcut şi preselecţia finală a interpretilor vocali la categoriile: preşcolari, cls. I-II; IV-VI; VII-VIII; IX-XII, care  vor participa la Festivalul Internaţional de Interpretare  “Delfinul de Aur”, ediţia a XIV-a, festival  iniţiat şi organizat de Palatul copiilor Baia Mare şi care  se va desfăşura la Năvodari în perioada 1-4  iulie 2016.
Au fost multe premii. Trei trofee, 15 premii I, pe categorii de vârstă, 16 premii II, 15 premii III, 15 menţiuni şi o mulţime de premii speciale au pornit către toate colţurile ţării, încununând munca şi talentul copiilor.
Iată rezultatele ediţiei 2016 a Ursuleţului de Aur, care a adus la Baia Mare un număr record de copii:

TROFEUL DE PLATINĂ – George Mario Rus,  Asociaţia «Star Vivere» Oradea.
TROFEUL DE AUR – Alexandru Tătaru Vladimir,  Şcoala nr. 5 Bucureşti.
TROFEUL DE ARGINT – Sofia Ciobanu, Grădiniţa nr. 4 Focşani.

George Mario Rus
George Mario Rus

PREMIUL I
Grupul “Fantezia” – Clubul Copiilor, sector 5 Bucureşti; Popescu Andrei Vlad – Şcoala nr. 1 Oneşti; Jisa Mălina- Asociaţia ”Classus Art Promotion” Cluj-Napoca; Trandafir Ela – Şcoala ”Ştefan Luchian” Moineşti; Moise Natalia – Şcoala nr. 113 Bucureşti; Voicu Maria-Luiza – Palatul Copiilor Baia Mare; Florescu Alexia – Palatul Copiilor Baia Mare; Muthu Astrid Theodora – Palatul Copiilor Oradea; Hojda Ştefania Francesca – Palatul Copiilor Baia Mare; Prodea Luana – Asociaţia ”Star Vivere” Oradea; Petcu Bianca Alexandra – Şcoala ”George Enescu” Moineşti;  Giurgiuman Oana – Asociaţia ”Classus Art Promotion” Cluj-Napoca; Aghinea George Cristian – Asociaţia ”My Music Art” Oneşti; Vascul Diana Andreea – Palatul Copiilor Baia Mare; Oana-Laura Gabriela – Palatul Copiilor Baia Mare.

Alexandru Tătaru Vladimir
Alexandru Tătaru Vladimir

PREMIUL II
Grupul “Ştrengăriţele” – Palatul Copiilor Baia Mare; Carpiuc Medeea – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Găvruţă Cezara – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Cordea Georgiana – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Crişan Patricia – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Niţă Maria Elisabeta – Palatul Copiilor Baia Mare; Doboş Paula – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Stroe Maria – Şcoala nr. 30 Braşov; Bratosin Mihai – Şcoala nr.1 Popeşti – Vrancea; Doana Ana Maria Christiana – Şcoala nr. 2 Traian – Craiova; Deac Mara – Asociaţia “Insieme Music School” Baia Mare; Grădinaru Marina-Georgiana – Asociaţia “My Music Art” Oneşti; Habina Cristina Anamaria – Palatul Copiilor Baia Mare; Ganea Antonia Elena – Palatul Copiilor Oradea; Bumb-Dragoş Alessia – Palatul Copiilor Baia Mare; Roman Iulia Raluca – Palatul Copiilor Baia Mare.

Sofia Ciobanu
Sofia Ciobanu

PREMIUL III
Grupul “Glas de clopoţei” – Palatul Copiilor Baia Mare; Pintican Eliza Daria – Asociaţia “Insieme Music School” Baia Mare; Lungu Valeria – Asociaţia “Armonia Music” Cluj-Napoca; Comişan Sara Maria – Liceul “Al. Vlahuţă” Bucureşti; Galea Lorena – Club DezArt Arad; Rednic Diana Maria – Palatul Copiilor Baia Mare; Turda Ioana Elena – Palatul Copiilor Baia Mare; Lungu Ariana Raluca – Palatul Copiilor Baia Mare; Roman Deona – Asociaţia “Armonia Music” Cluj-Napoca; Budea Cătălin – Palatul Copiilor Baia Mare; Tarcău Mara Cristiana – Palatul Copiilor Baia Mar; Andronescu Giulia – Şcoala “Ioan Câmpineanu” Câmpineanca – Vrancea; Ciobanu Adriana – Liceul “V. Brauner” Piatra Neamţ; Irofte Denisa Elena – Asociaţia “My Music Art” Oneşti; Brumar Ioana Mihaela – Palatul Copiilor Baia Mare.
MENŢIUNI
Mara Ion Mircea – Palatul Copiilor Piteşti; Oprescu Ilinca Maria – Palatul Copiilor Oradea; Scoropan Ilaria Maria – Palatul Copiilor Baia Mare; Simon Teodora – Palatul Copiilor Iaşi; Rus Miruna – Asociaţia “Star Vivere” Oradea; Damian Diana Elena – Asociaţia “Ementi Academy” Constanţa; Istudor Anamaria – Şcoala “Ioan Băsgan” Focşani; Zaha Alice Doris – Palatul Copiilor Baia Mare; Istrate Daria – Clubul de Copii “Artis” Piatra Neamţ; Foriş Elena – Palatul Copiilor Baia Mare; Leşe Viviana – Palatul Copiilor Baia Mare; Horvath David – Palatul Copiilor Baia Mare; Cîndea Andreea Alexandra – Palatul Copiilor Baia Mare; Achim Larisa – Palatul Copiilor Baia Mare; Giulia Velker, Şc. Pop. de Artă Liviu Borlan Baia Mare.
PREMII SPECIALE
Grupul “Steluţele muzicale” – Palatul Copiilor Baia Mare; Sabou Carla Larisa – Palatul Copiilor Zalău; Rodocan Ariana Miruna – Şcoala de Arte Târgu Jiu; Vlad Iulia Ioana – Palatul Copiilor Baia Mare; Berlinger Tudor – Palatul Copiilor Baia Mare; Mihalaşcu Andra – Liceul Pedagogic Buzău; Niculescu Mario – Palatul Copiilor Târgu Jiu; Cătinean Sonia – Asociaţia “Classus Art Promotion” Cluj-Napoca; Jurcă Amalia – Liceul Teoretic Băneasa – Constanţa; Bănilă Andreea – Şcoala “Ştefan Luchian” Moineşti; Şanta Lorena – Asociaţia “Classus Art Promotion” Cluj-Napoca; Sorlea Iulia; Asociaţia “Classus Art Promotion” Cluj-Napoca; Giurgiu Larisa – Palatul Copiilor Cluj-Napoca; Boar Bianca – Asociaţia “Armonia Music” Cluj-Napoca; Bratosin Andreea – Lic. de Artă “Gh. Tătărăscu” Focşani.
Premiul Asociaţiei “Euro Mara Events” – Baia Mare: Grupul “Zânele din Maramu” – Palatul Copiilor Baia Mare.
Premii speciale ale Palatului Copiilor Baia Mare: Andreea Paula Murgu – Liceul de Arte “Gh.Tătărăscu” Focşani; Bucur Alexandra Maria – P.C. Miercurea Ciuc – Clubul Copiilor Topliţa; Novac Iulia Daniela – Şcoala “Ioan Băsgan” Focşani; Petran Daria Cristina – P.C. Baia Mare – Clubul Copiilor Tg. Lăpuş; Orza Cristina; Condilă Iulia Ştefania; Florina Rus.
Ce ediţie frumoasă! Ce parcurs! Ce bucurie, câte  cuvinte de apreciere rostite de membrii juriului, câte amintiri de neuitat. Pentru tot ce s-a întâmplat timp de două zile în Baia Mare, merită felicitaţi organizatorii: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiintţfice, Inspectoratul Şcolar Maramureş, Asociaţia «Delfinul de Aur» şi Palatul Copiilor Baia Mare – organizatorul celor 32 de ediţii anterioare, partenerul oficial – Municipiul Baia Mare,  copiii, profesorii, părinţii. Şi un cuvât în plus pentru Doina Bentu şi echipa sa de la Palatul Copiilor. Copiii mulţumesc şi sponsorilor: Borza şi Asociaţii – sponsor principal; RoCredit, Fundaţia “Dorel Cherecheş”, Andana Pan Franzela Fermecată şi Piticii lui Andana,   Selmont, Patiseria Bizo, BDM, Buonissimo Romconst Consulting, Food Distribution, Ciocolata Galactic, Ambacart, Faimar SA, Top Market, Tupperware, Orzan Spedt, Ferma Zootehnică, Micromedia Sistem, Cremona, Cetina, Comexmar, Timbark, Hanul Igniş, Hotel Carpaţi.
Deţinătorii trofeelor din acest an şi din ediţia trecută, Ansamblul folcloric Dănţăuşii de la Palatul copiilor Baia Mare, Doru Todoruţ, deţinătorii premiilor I, au conturat un spectacol de gală electrizant. O parte dintre ei se vor revedea la început de iulie pe malul mării, la Năvodari, alţii vor aştepta ediţia viitoare a URSULEŢULUI DE AUR.
Să ştii, dragă URSULEŢULE, că toată lumea te iubeşte!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.