Ţesutul la război, un meşteşug pe cale de dispariţie

0
1944

Tradiţiile se păstrează încă în judeţul Maramureş, dar încet, încet sunt pe cale de dispariţie. Astfel, una câte una, acestea dispar din cauză că oamenii care le practică îmbătrânesc şi mor, iar urmaşii lor nu mai sunt interesaţi să le ducă mai departe, într-o eră a tehnologiei, informaţiei şi vitezei.

Totuşi, dacă baţi satele din judeţ încă mai dai peste meşteşugari iscusiţi care te încântă cu talentul lor. Este şi cazul Mariei Tătar din Chiuzbaia, care ţese cergi şi gube la război: „Lucrez cu lâna. O luăm de la oi, o spălăm, o uscăm, o rupem, o ducem la scărmănător unde o face caiere. Pe urmă o toarcem în fir subţire şi gros. Pe cel subţire îl urzim în război, iar pe cel gros îl batem. Activităţile astea se numesc urzeala şi băteala, aşa le zicem noi. Apoi le ţesem la o dimensiune cam de 80-85 şi le băgăm la vâltoare, care le face până la dimensiunea de 55 de centimetri. Atunci e bună cerga. La gube dimensiunea este un pic mai mare. Depinde şi de persoana pentru care o facem. Mai facem şi pe fotolii, scaune, dar facem şi covoare”, ne-a explicat Maria Tătar.

Tradiţia, veche de peste un secol, transmisă de la mamă la fiică

Acest meşteşug a fost practicat de străbunica femeii, care la rândul ei l-a transmis fiicei sale şi tot aşa până ce meseria a ajuns la Maria Tătar: „Tradiţia asta o avem aici de zeci de ani, peste 100. Străbunicile noastre au lucrat cu lâna. De la străbunica a învăţat bunica, de la ea mama şi eu am luat de la mama. Nu ştiu de la mine cine va lua, să ducă mai departe această tradiţie de lucru cu lâna, că acum tineretul nu tare îi tentat de aşa ceva. Am copii, nepoţi şi strănepoţi, dar nu sunt aşa tentaţi să înveţe meşteşugul la război. Când lucrez eu se mai bagă, dar nu ca să facă ceva anume, că ei sunt cu şcoli. Fiica mea, asta care stă cu mine în casă, ţese la război, mă ajută. Mai am o fată şi un băiat, care nu stau aici cu mine, dar ei nu sunt pasionaţi de aşa ceva. Şi nepoatele care stau tot cu mine mă ajută la lucru”, a spus tanti Maria.

La 70 de ani ţese ca în tinereţe şi nu are de gând să se lase

Cu toate că Maria Tătar are şapte decenii de viaţă, nu are de gând să se lase de meseria transmisă din moşi-strămoşi. Astfel, femeia spune că va continua atâta timp cât o va ţine Dumnezeu sănătoasă: „Luna viitoare voi împlini 70 de ani şi încă îmi place a lucra la război. Nu mă las că vai dragă îmi este această meserie. Pentru mine, vă spun drept, e o relaxare, nu-i ceva care să mă streseze. Nu este uşor acest meşteşug, dar dacă îţi place, atunci ţi se pare mai uşor. Dar de greu este greu, numai cât ai de lucru cu spălatul lânii. Pentru că trebuie curăţată bine în apă caldă după ce o tunzi de pe oi. Pe urmă o iei şi o duci la limpezit în apă multă, la vale. Avem un coş special de spate în care o spălăm, sau o ducem la vâltoare. O băgăm în saci mai rari şi o limpezim mult timp. După ce o ţesem, iar o băgăm în apa caldă şi atunci se face mai frumoasă. Asta e lâna albă. La cea gri trebuie ca să scoţi din ea usucul acela care-i pe lână de la oaie. În concluzie, e lucru murdar, greu, dar pentru mine e o plăcere, vă spun drept. Aşa că, până mă mai ţine Dumnezeu şi picioarele ca să mai pot merge, voi tot face, că mi-e foarte drag”, ne-a spus Maria Tătar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.