Curs festiv la Facultatea de Litere

0
732

Atmosferă încărcată de emoţii în sala de sport a Centrului Universitar Nord Baia Mare, de pe strada Victor Babeş. În 26 mai, aici a fost cursul festiv pentru absolvenţii specializărilor de la Facultatea de Litere. După cei de la Teologie Ortodoxă, care şi-au luat rămas bun de la profesori, cu două zile mai devreme, joi, 26 mai, a venit rândul celor care au studiat la Limba şi literatură română, Filosofie, Limba şi literatură română – Limba franceză, Limba şi Literatură Română  – Limba Engleză, Jurnalism, Asistenţă Socială, Etnologie, Arte Plastice, Pedagogie învăţământ primar şi preşcolar. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”, după care reprezentanţii Centrului Universitar Nord Baia Mare au ţinut să-i felicite pe absolvenţi şi să le dea ultimele sfaturi pe noul drum pe care îl vor urma în viaţă. „Este o mare plăcere să mă aflu în mijlocul dumneavoastră la acest eveniment deosebit încărcat cu mari emoţii, festivitatea de absolvire a promoţiei 2016, specializările coordonate de Facultatea de Litere. Se încheie un drum şi începe un altul care poate pentru mulţi dintre dumneavoastră reprezintă un mare necunoscut, dar suntem siguri că vă veţi descurca în continuare. Sperăm că anii pe care i-aţi petrecut în universitatea noastră au reprezentat o perioadă foarte frumoasă din viaţa dumneavoastră”, a spus prorectorul Petrică Pop Sitar, prof. univ. dr. La rândul său, decanul Facultăţii de Litere, Mircea Farcăş a declarat că studenţii de la Centrul Universitar Nord au şansa să fie absolvenţi ai unui sistem de învăţământ Bologna, care le dă avantajul ca studiile absolvite să le fie recunoscute şi echivalate în mod automat în Uniunea Europeană. „Sunteţi a 26-a generaţie de studenţi, de la reînfiinţarea Facultăţii în 1991 şi a 51-a generaţie de la înfiinţarea învăţământului superior pedagogic în Baia Mare, din 1961”, a adăugat Mircea Farcaş. La eveniment au mai fost prezenţi prodecanul Facultăţii de Litere, conf. univ. dr. Delia Suiogan, prof. univ. dr. Cristina Ţurcanu, conf. univ. dr Ştefan Pomian şi lector univ. dr. Ioan Tohătan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.